Senatorul neafiliat Diana Iovanovici-Şoşoacă este de părere că înăsprirea sancţiunilor din Regulamentul activităţilor comune ale celor două Camere legislative reprezintă o încălcare a libertăţii de exprimare, normele adoptate fiindu-i adresate.
‘Acest regulament, ceea ce se întâmplă în acest moment, (…) am înţeles (…), este o lege pentru mine. Cred că e a treia, sau a patra. Dumneavoastră credeţi că pe mine mă opreşte diminuarea indemnizaţiei cu 50% sau limitarea timpului de exprimare la 10 secunde, când mie mi-aţi interzis inclusiv să vorbesc şi tot am vorbit şi sunt în toată ziarele, la toate televiziunile? (…) Dar ce să vezi, poporul vă insultă pe voi şi mă apreciază pe mine. V-aţi obişnuit să aveţi opoziţie controlată. (…) Toată această acţiune a dumneavoastră (…) este împotriva libertăţii de exprimare. Vreau să vă spun un singur lucru: pe mine nu mă opreşte decât Dumnezeu, iar voi veţi fi opriţi de poporul român’, a spus, marţi, Şoşoacă, de la tribuna Parlamentului.
Plenul Parlamentului a decis, marţi, modificarea Regulamentului activităţilor comune ale celor două Camere legislative în sensul înăspririi normelor referitoare la disciplină, stabilind, între altele, diminuarea indemnizaţiei senatorilor şi deputaţilor cu până la 50% pentru o perioadă de maximum şase luni în caz de violenţă fizică sau verbală la adresa unui coleg sau alt demnitar.