AcasăStiri generaleParlament: Solicitarea preşedintelui pentru constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României,...

Parlament: Solicitarea preşedintelui pentru constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, trimisă comisiilor de specialitate

Solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, sub conducerea Franţei, va primi un raport, în două săptămâni, din partea Comisiilor de apărare ale Parlamentului, au decis, joi, Birourile permanente reunite.

‘Declanşarea invaziei armate a Ucrainei de către Federaţia Rusă ne obligă să gestionăm o situaţie de securitate deosebită în regiune, atât pentru ţara noastră, cât şi pentru regiunea euro-atlantică, cu accent pe statele membre NATO din flancul estic. În cadrul summitului extraordinar al NATO de la Bruxelles din data de 24 martie 2022, şefii de stat şi de guvern au anunţat intenţia de a înfiinţa patru noi grupuri de luptă în Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria, ca parte a unui set mai larg de măsuri pentru întărirea posturii aliate de descurajare şi apărare pe termen mediu şi lung. Astfel, Franţa şi a exprimat intenţia de a prelua rolul de naţiune-cadru a viitorului grup de luptă aliat din România’, se arată în scrisoarea şefului statului transmisă Parlamentului.

Potrivit documentului citat, găzduirea de către România a unuia dintre cele patru grupuri de luptă aliate ‘va demonstra unitatea Alianţei şi va contribui semnificativ la o integrare a structurilor operaţionale ale Armatei Române cu forţele aliate, va duce la creşterea coeziunii şi întărirea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei şi, nu în ultimul rând, va întări parteneriatul Strategic cu Franţa şi va îmbunătăţi relaţiile cu Belgia şi Ţările de Jos’.

Şeful statului menţionează că această cooperare cu partenerii strategici ‘va contribui semnificativ la creşterea nivelului instruirii şi ridicarea capacităţii de luptă a structurilor româneşti şi la sincronizarea planurilor naţionale cu cele aliate, ca o condiţie esenţială pentru succesul descurajării şi asigurarea vitezei de reacţie corespunzătoare în cadrul unei crize de securitate în regiunea Mării Negre’.

‘În acest context, în urma analizei solicitărilor NATO, a situaţiei de securitate din regiune, în conformitate cu prevederile art 119 din Constituţia României şi cu prevederile art 3, lit. b din Legea 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armatelor străine pe teritoriul României, la solicitarea ministrului Apărării Naţionale, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, propun Parlamentului să aprobe constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, sub conducerea Franţei’, îşi încheie preşedintele Iohannis scrisoarea adresată Parlamentului.

După elaborarea raportului de către Comisiile de apărare, solicitarea va intra pe ordinea de zi a unei şedinţe comune a Parlamentului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks