Acasă55Parlamentare2020/Botoşani: Prezenţă la vot de doar 11,9% într-o comună din judeţul Botoşani

Parlamentare2020/Botoşani: Prezenţă la vot de doar 11,9% într-o comună din judeţul Botoşani

omuna Ripiceni din judeţul Botoşani a înregistrat un record negativ de prezenţă la vot la alegerile parlamentare de duminică, în condiţiile în care doar 11,9% dintre cetăţenii cu drept de vot din această unitate administrativ- teritorială s-au prezentat la urne. Potrivit datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă, pe listele electorale permanente din Ripiceni au fost înscrise 4.050 persoane, însă dintre acestea doar 482 şi-au exprimat dreptul de vot. La nivelul comunei Ripiceni au fost constituite trei secţii de votare, iar într-una dintre ele, Secţia de votare 348, prezenţa la urne a fost de doar 7,36%. Ripiceni este una dintre comunele din judeţul Botoşani în care populaţia a înregistrat, în ultimii patru ani, o creştere semnificativă, ca urmare a înregistrării unui număr mare de cetăţeni moldoveni care şi-au stabilit domiciliile pe raza acestor localităţi în scopul obţinerii cetăţeniei române. Spre exemplu, la Ripiceni populaţia a crescut de la 2.071 în 2016 la 4.764 în 2020. La nivelul judeţului Botoşani prezenţa la urne la alegerile legislative de duminică a fost de 28,98%.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks