Acasă55Parlamentare2020/Firea: Am votat cu gândul la o formulă guvernamentală care să gestioneze...

Parlamentare2020/Firea: Am votat cu gândul la o formulă guvernamentală care să gestioneze mai performant criza sanitară

Prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a declarat că a votat cu gândul la o majoritate parlamentară care să aducă o formulă guvernamentală ‘cu oameni competenţi’ pentru o gestionare mai performantă a crizei sanitare. ‘Am votat cu gândul la o majoritate parlamentară care să poată aduce românilor o formulă guvernamentală cu specialişti, cu oameni competenţi, care să gestioneze mult mai performant criza sanitară (…) Am votat, de asemenea, pentru o majoritate parlamentară care să pună bazele unei formule guvernamentale care să nu mai arunce povara pandemiei către cetăţeni, să redeschidă şcolile, să nu mai închidă bisericile, să nu mai închidă pieţele, să redeschidă industria Horeca, să redeschidă teatrele, respectând măsurile igienico sanitare. Am votat cu gândul că noul Parlament va respecta şi va impune Guvernului să respecte legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte pensiile şi, de asemenea, alocaţiile pentru copii’, a spus Gabriela Firea, la ieşirea de la urne. Întrebată de jurnalişti cum priveşte imunitatea pe care i-ar conferi-o funcţia de parlamentar, ea a răspuns: ‘Aceasta este mai mult o poveste, pentru că, în momentul în care (…) există anumite solicitări din partea instituţiilor statului, Parlamentul imediat a aprobat ridicarea imunităţii, dar nu este cazul să mă gândesc la aşa ceva. Toată activitatea mea a stat sub semnul legalităţii, corectitudinii, respectării tuturor instituţiilor statului, nu am de ce să mă tem. Am fost un om corect la Primărie şi voi fi cu siguranţă un om onest în Parlament, aşa cum am mai fost, pentru că, dacă vă aduceţi aminte, înainte de a fi primar, am mai avut un mandat de senator, deci nu merg în Parlament pentru imunitate, merg în Parlament pentru oameni, nu am de ce să mă tem, decât dacă, bineînţeles, forţe nevăzute şi obscure vor să fabrice ceva de genul acesta, dar se va dovedi foarte simplu că au fost făcături’. Ea a spus că, în perioada cât a fost primar general al Capitalei, Primăria Municipiului Bucureşti a fost ‘cea mai controlată şi verificată instituţie a statului’. ‘Au fost multe verificări şi audituri din partea tuturor forurilor. Ministerul de Finanţe, Curtea de Conturi, absolut toate instituţiile statului au făcut controale, verificări, audituri şi nu s-a găsit nimic în neregulă şi nu se va găsi nici de aici înainte. Un alt audit nu s-a realizat şi atunci când se va face cu siguranţă se va dovedi că activitatea mea şi a colegilor mei a fost una în deplină legalitate’, a afirmat Gabriela Firea. Potrivit acesteia, reprezentanţii PSD sunt foarte vigilenţi după ce s-a întâmplat la alegerile locale. ‘Acum suflăm şi în iaurt. Din cauza unor situaţii care au fost la alegerile trecute, acum suntem foarte vigilenţi şi mergem la muncă să apărăm votul oamenilor’, a declarat Gabriela Firea. În altă ordine de idei, ea le-a urat ‘La Mulţi Ani!’ celor care poartă numele Sfântului Nicolae. Totodată, într-un mesaj pe Facebook, ea a subliniat că nu poate fi tolerat ceea ce se întâmplă în prezent în ţară. ‘Votez mereu cu gândul la oameni. Politicienii au această datorie. Eu nu o simt doar ca pe o datorie, este chiar motivul pentru care am intrat în politică. Ce se întâmplă acum în ţară, cu un guvern liberal şi un preşedinte partizan, implicat brutal în campania electorală, nu poate fi tolerat. Au minţit. Au înşelat încrederea oamenilor. I-au sărăcit. I-au umilit. Au dat vina pe bolnavi. Au gestionat dezastruos criza COVID, refuzând cea mai eficientă soluţie: testarea. Au închis şcoli, biserici, teatre, pieţe, industria Horeca. Au vrut alegeri în plină criză sanitară’, a afirmat Gabriela Firea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks