AcasăStiri generaleParlamentare2020/Olt: Trei contravenţii pentru continuarea propagandei electorale în mediul online

Parlamentare2020/Olt: Trei contravenţii pentru continuarea propagandei electorale în mediul online

Poliţiştii au aplicat trei sancţiuni contravenţionale pentru continuarea propagandei electorale în mediul online după ce s-au autosesizat referitor la postarea şi distribuirea unor mesaje electorale pe mai multe conturi de pe o reţea de socializare, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu. ‘Poliţiştii s-au autosesizat şi au efectuat verificări cu privire la continuarea campaniei electorale în mediul online pe opt conturi create pe o reţea de socializare. În urma verificărilor efectuate privind continuarea propagandei electorale în mediul online, au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale conform prevederilor Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente’, a precizat, duminică, Alexandra Dicu. Reprezentantul IPJ Olt a menţionat că în toate cele trei cazuri au fost aplicate avertismente. Dicu a mai spus că în judeţul Olt, la o secţie de votare din comuna Schitu, curentul electric a fost întrerupt pentru aproximativ cinci minute, procesul de votare fiind apoi reluat fără a fi semnalate alte probleme.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks