Acasă55Parlamentare2020/ Predoiu şi Anastase deschid listele PNL Prahova pentru parlamentare

Parlamentare2020/ Predoiu şi Anastase deschid listele PNL Prahova pentru parlamentare

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi deputatul Roberta Anastase deschid listele PNL Prahova pentru alegerile parlamentare, dosarele de candidatură fiind depuse, miercuri, la Biroul Electoral Judeţean. Astfel, Predoiu va deschide lista pentru Camera Deputaţilor, fiind urmat de deputatul George Ionescu, fostul deputat Mircea Roşca, al cărui dosar de corupţie se rejudecă la Tribunalul Prahova, şi deputatul Răzvan Prişcă. Lista pentru Senat este deschisă de Roberta Anastase, care a deţinut până acum trei mandate de deputat, urmată de Alexandru Nazare. ‘Sunt extrem de onorat de decizia PNL Prahova de a mă coopta în rândurile sale şi de a susţine o candidatură pentru funcţia de deputat, membru al Camerei Deputaţilor. Sunt gata să răspund cu toată competenţa şi experienţa mea şi să fac o campanie pe măsura reputaţiei acestei organizaţii, una dintre cele mai puternice din PNL. (…) Pot să duc şi responsabilităţile de ministru în funcţie, dar ştiu şi ce trebuie să facă un candidat şi cât trebuie să ofere un candidat organizaţiei’, a declarat Predoiu după depunerea dosarelor de candidatură. El a arătat că PNL este singurul partid care poate oferi cele trei calităţi necesare pentru o bună guvernare şi o bună activitate parlamentară – experienţă, tinereţe şi competenţă. ‘Suntem în faţa unei noi competiţii electorale, care, deşi este ultima, este una determinată pentru că trebuie să dea României un parlament responsabil, un parlament capabil să dea susţinere unui guvern stabil. Este bătălia finală pe are PNL o duce pentru România şi sper ca, în urma acestei bătălii, România să aibă o majoritate stabilă de dreapta în parlament formată în jurul PNL’, a declarat Anastase.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks