Acasă55Parlamentare2020/ PSD Mureş: Avem echipa care crede în performanţă, care ridică experienţa...

Parlamentare2020/ PSD Mureş: Avem echipa care crede în performanţă, care ridică experienţa la nivel de excelenţă

Organizaţia judeţeană Mureş a Partidului Social Democrat a anunţat, vineri, că provoacă alegătorii la schimbare pe data de 6 decembrie, fiindcă deţine echipa care crede în performanţă, care ridică experienţa la nivel de excelenţă şi pune sănătatea tuturor pe primul loc. ‘Avem echipa care crede în performanţă, care ridică experienţa la nivel de excelenţă şi pune sănătatea tuturor pe primul loc! Astăzi s-a dat startul unei campanii electorale dificile atât pentru alegători, cât şi pentru candidaţi, pe parcursul lunii care urmează cu toţii trebuind să aplicăm măsurile de siguranţă sanitară, din respect reciproc. Preşedintele interimar al PSD Mureş, Dumitriţa Gliga, deschide lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi se prezintă în faţa mureşenilor ca antreprenor de succes, cu o vastă experienţă juridică în mediul privat, cunoştinţe valoroase din domeniul agricol, exporturi şi relaţii externe, marketing corporatist. Domenii între care nu există, aparent, nicio legătură şi tocmai în asta constă valoarea locului 1 la Camera Deputaţilor – Dumitriţa Gliga: performanţa’, a anunţat PSD Mureş, într-un comunicat de presă. Potrivit PSD Mureş, Dumitriţa Gliga porneşte în campania electorală cu sloganul ‘Credem în performanţă!’. Al doilea loc pe lista pentru Camera Deputaţilor este ocupat de preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor în actualul mandat, Corneliu-Florin Buicu. ‘O personalitate apreciată în mod egal de colegii de partid şi de colegii din Camera Deputaţilor pentru activitatea cu rezultate deosebite în domeniul sănătăţii. Reuşitele sale cuprind 34 de proiecte devenite legi, printre care se remarcă Legea privind salarizarea personalului medical din România şi Legea privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului. Conf. univ. Corneliu-Florin Buicu este însoţit de sloganul care-i descrie perfect activitatea: ‘Sănătate pentru Mureş! Sănătate pentru toţi!”, a precizat PSD Mureş. Organizaţia Mureş a social-democraţilor a arătat că cel mai nou membru al echipei este rectorul U.M.F.S.T. ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, dr. Leonard Azamfirei, care ocupă primul loc pe lista pentru Senat. ‘Energia de care dă dovadă la conducerea celei mai importante instituţii de învăţământ din zonă a condus la internaţionalizarea în premieră a unei universităţi din România prin crearea unei filiale în Germania. Prof. dr. univ. Leonard Azamfirei întruchipează expresia şi imaginea cuvintelor cu care se prezintă mureşenilor: ‘Experienţă. Excelenţă’. PSD vine în faţa mureşenilor cu cea mai competitivă echipă de candidaţi propusă de formaţiunile politice înscrise în această cursă electorală. Partidul Social Democrat Mureş a stabilit ca şi criterii pentru nominalizarea candidaţilor experienţa profesională a acestora, precum şi reprezentarea echilibrată a domeniilor de activitate cu importanţă majoră pentru timpurile pe care le trăim’, se mai arată în comunicat. PSD Mureş a subliniat că Programul de Guvernare propus de PSD pentru România este sustenabil, bazat pe realităţile social-economice şi are în vedere actualele provocări majore impuse de pandemie. ‘Venim în faţa dumneavoastră, din nou, cu soluţii viabile pentru Dezvoltarea locală şi regională, Muncă şi demnitate socială, Economie şi fiscalitate, Educaţie şi cercetare, Sănătate, Agricultură şi, nu în ultimul rând, Planul PSD pentru combaterea pandemiei’, mai precizează comunicatul. Pe lista PSD Mureş pentru Senat se regăsesc, profesor universitar doctor Leonard Azamfirei, medic primar ATI, rectorul U.M.F.S.T. ‘George Emil Palade’, Târgu Mureş, Cosmin Pop, inginer, Dragoş Tiberiu Badoşi, jurnalist, Alexandru Cîmpeanu, jurist, Elena Simona Turcu, profesor, şi Sergiu Bretfelean, inginer constructor CCI. La Camera Deputaţilor candidează Dumitriţa Gliga, jurist, manager, preşedinte interimar al PSD Mureş, conf. univ. dr. Corneliu Florin Buicu, medic primar sănătate publică (deputat), Dinu Socotar, inginer (deputat), Ovidiu Dancu, inginer, Aurel Pintea, inginer, Emanoil Cirlea, inginer, Doina Camelia Moga, inginer, Sergiu Vasile Papuc, avocat, Dragoş Cristian Pui, economist, şi Emil Mătea, jurist.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks