Acasă55Parlamentare2020/ UPDATE Ciolacu: Listele PSD Vrancea au fost invalidate; consider că Oprişan...

Parlamentare2020/ UPDATE Ciolacu: Listele PSD Vrancea au fost invalidate; consider că Oprişan nu ar trebui să candideze

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că listele pentru alegerile parlamentare ale organizaţiei de la Vrancea au fost invalidate de Consiliul Politic Naţional al formaţiunii, adăugând că el consideră că nu este oportun ca Marian Oprişan să candideze pentru Senat. ‘Listele trimise de domnul Marian Oprişan la Vrancea au fost invalidate. Acest lucru înseamnă că se declanşează din nou procedura şi diseară vom lua decizia asupra listei de la Vrancea. Îmi menţin părerea că domnul Marian Oprişan trebuie să candideze pentru o funcţie în Parlament. În opinia mea, nu este oportună candidatura domnului Oprişan pentru Senat. Cel mai oportun în acest moment este să rămână vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea’, a spus Ciolacu la sediul central al PSD. El a adăugat că este posibil ca unele dintre persoanele aflate pe lista întocmită de Oprişan să se regăsească pe noua listă ce va fi votată de organizaţia judeţeană.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks