AcasăStiri generalePercheziţii în Neamţ şi Iaşi într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri...

Percheziţii în Neamţ şi Iaşi într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Neamţ efectuează, marţi, 11 percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat că 7 percheziţii sunt efectuate în judeţul Neamţ şi 4 în judeţul Iaşi.

‘Din cercetări a reieşit că, în perioada mai 2020 – septembrie 2021, administratorul unei societăţi comerciale din Piatra-Neamţ ar fi încheiat, în mod fictiv, mai multe contracte de muncă, în baza acestora obţinând subvenţii nelegale. În urma percheziţiilor efectuate, urmează să fie identificate şi ridicate mijloace de probă care privesc posibila activitate infracţională a persoanei vizate de anchetă. 7 persoane vor fi conduse la sediul IPJ Neamţ, în vederea audierii’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Valoarea totală a prejudiciului este de aproape 283.000 lei.

Percheziţiile sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ.

În activităţi sunt angrenaţi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Neamţ şi Iaşi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks