Acasă93Peste 190 de designeri români şi străini la Romanian Jewelry Week 2.0

Peste 190 de designeri români şi străini la Romanian Jewelry Week 2.0

Peste 190 de designeri români şi străini vor expune mii de bijuterii la Romanian Jewelry Week 2.0, care va avea loc în perioada 30 septembrie – 3 octombrie în cinci spaţii din Capitală, informează un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Expoziţia centrală se va deschide pe 30 septembrie, la ArCub Gabroveni, şi va prezenta creaţii de la 191 de designeri de bijuterie contemporană din peste 25 de ţări din întreaga lume – România, SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Spania, Germania, Ungaria, Franţa, Marea Britanie, Italia, Olanda, Grecia, Austria, Republica Moldova, Israel, China, Iran, Coreea de Sud.

Spaţiile în care vor fi organizate evenimentele din cadrul Romanian Jewelry Week 2.0 sunt ArCub – Hanul Gabroveni, Muzeul Naţional de Istorie a României, Galeria Galateca, Dizainăr – Vitrina de bijuterie din strada Puţul cu Plopi şi AlbAlb din strada Lt. Av. Şerban Petrescu.

Expoziţia va fi completată de şase expoziţii colective, şcoli şi asociaţii internaţionale de renume: Milano Jewelry Week, Budapest Jewelry Week, Co-Adorn Art Jewellery Society Canada, Sheffield Hallam University UK, Plus One Collective şi The Gallery of Art in Legnica Polonia. Expoziţia va prezenta de asemenea şi doi designeri internaţionali invitaţi speciali – Daniella Saraya (Israel) şi Claudia Lepik (Cluster London Artist in Residence).

Un juriu internaţional, care are în componenţă reprezentanţi consacraţi ai unora dintre cele mai importante organizaţii internaţionale din domeniul bijuteriei contemporane, precum Federaţia Europeană de Bijuterie de la Bruxelles, Muzeul de Bijuterie din Atena Ilias Lalaounis, Joya Barcelona, Legnica Silver Festival, va desemna premiile din această ediţie.

Programul de vizitare este între 30 septembrie şi 3 octombrie, de la ora 12,00 la 19,00.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks