Pieţe volante amenajate în municipiul Braşov în locul celor acoperite

0
100

În locul pieţelor acoperite vor fi amenajate unele volante, în aer liber, a anunţat Primăria Braşov într-un comunicat de presă transmis sâmbătă. ‘Astăzi (sâmbătă – n.r.), primarul Allen Coliban, însoţit de şeful Serviciului Pieţe, Cristian Vasile, şi şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Emil Puşcaşu, au avut o discuţie cu prefectul Cătălin Văsii, cu privire la pieţele din Braşov. Astfel, începând de luni, Piaţa Tractorul, tronsonul 1 al Pieţei Dacia, Piaţa Bartolomeu şi Hala de la Star vor fi închise. Pentru a asigura accesul braşovenilor la legumele şi fructele comercializate de producători, primarul a dispus amenajarea unor pieţe volante’, se arată într-o informare transmisă de Primăria Braşov. Producătorii autohtoni vor avea la dispoziţie câte o tarabă într-o zonă amenajată în cea pietonală din proximitate sau în parcarea din faţa pieţei, existând şi una neafectată, Piaţa Astra. De asemenea, toate magazinele cu acces din pieţele acoperite rămân deschise, la fel şi Piaţa de Miercuri, care nu se încadrează în prevederile Hotărârii CNSU nr. 52/2020.

Sursa: AGERPRESS