Plângeri penale depuse de Primăria Târgu Mureş împotriva unor angajaţi şi a unui diriginte de şantier

0
156

Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în urma auditului care se desfăşoară la serviciile din cadrul instituţiei au fost depuse până acum trei plângeri penale, împotriva a doi angajaţi, a unui consultant şi a unui diriginte de şantier, pentru o serie de neconcordanţe referitoare la lucrări finanţate din bani publici. ‘Plângerile nu se fac la adresa vechii conduceri (a Primăriei, n.r.), noi facem atunci când observăm ilegalităţi în cazul unor contracte sau în cazul unor lucrări. Atunci se face plângere penală pentru a fi situaţia elucidată, dar acum nu ducem un război, nu vânăm vrăjitoare. Sunt trei dosare pornite în care am sesizat autorităţile fiindcă noi considerăm că în acele contracte ar fi ilegalităţi, pe baza auditului intern. Pe baza acestui audit am dat actele spre verificare’, a declarat Soos Zoltan. Consilierul primarului, Ionela Ciotlăuş, a arătat că a fost formulată o plângere penală împotriva unui consultat şi a unui diriginte de şantier în cazul unui contract în valoare de 6 milioane de de euro, pentru reconstruirea stadionului municipal, întrucât s-ar fi constatat că deşi primăria a achitat o serie de materiale de construcţie, acestea lipseau de pe şantier. O altă plângere penală vizează un director al Serviciului Public de Utilităţi Municipale pentru derularea unor contracte pentru construirea unor parcuri de joacă pentru copii, iar o altă plângere vizează conducerea Direcţiei Tehnice, căreia i se impută faptul că s-ar fi executat o serie de lucrări de reparaţii fără a exista contracte sau documente care să ateste calitatea. Ciotlăuş a precizat că mai urmează şi alte plângeri penale, întrucât au fost sesizate probleme la Direcţia de Asistenţă Socială şi la una dintre societăţile primăriei, Administraţie şi Turism SRL, unde auditul este în curs.

Sursa: AGERPRESS