AcasăPoliticaPolonia anihilează o reţea de spionaj în folosul Rusiei

Polonia anihilează o reţea de spionaj în folosul Rusiei

Polonia a anihilat o reţea de spionaj care opera în ţară, a anunţat joi ministrul apărării, după ce postul privat RMF FM a relatat că un grup de spioni care lucrau pentru Rusia a fost reţinut, informează Reuters, potrivit Agerpres.

RMF a transmis miercuri că serviciile de securitate poloneze au reţinut şase persoane suspectate de spionaj în folosul Rusiei. Potrivit postului de radio, grupul planifica activităţi de sabotaj.

Reuters nu a putut confirma în mod independent informaţiile.

„Aş dori să subliniez marele succes obţinut de ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă, pentru că întreaga reţea de spioni a fost dezintegrată”, a declarat Mariusz Blaszczak la postul naţional Polskie Radio 1.

„Aceasta este fără îndoială dovada că serviciile poloneze lucrează pentru securitatea ţării noastre într-un mod foarte eficient”, a notat el.

Blaszczak a refuzat să comenteze mai mult despre caz şi a spus că alte detalii ar urma să fie anunţate de ministrul de interne Mariusz Kaminski într-o conferinţă de presă la 11:00 (10:00 GMT).

Miercuri, preşedintele polonez Andrzej Duda s-a întâlnit cu directorul CIA William Burns. Biroul preşedintelui a anunţat pe Twitter că ei au discutat „situaţia actuală de securitate”.

Potrivit informaţiilor RMF, cele şase persoane arestate sunt din ţări din estul Poloniei şi lucrau pentru spionajul rus. Spionii aveau camere ascunse pe importante rute de cale ferată, în principal în regiunea sudică Podkarpackie.

Potrivit RMF, camere de luat vederi au fost găsite în apropiere de aeroportul Jasionka de lângă Rzeszow, care a devenit un punct cheie de transfer pentru arme şi muniţii livrate Ucrainei.

RMF a raportat că securitatea a fost intensificată în jurul rutelor cheie de cale ferată şi infrastructurii critice ca urmare a descoperirii reţelei de spionaj.

sursa – AGERPRES

Articolul Polonia anihilează o reţea de spionaj în folosul Rusiei apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks