AcasăStiri generalePrahova: Două noi focare de COVID-19 identificate în centre medico-sociale din judeţ

Prahova: Două noi focare de COVID-19 identificate în centre medico-sociale din judeţ

Două noi focare de COVID-19 au fost depistate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova la centre medico-sociale din judeţ, unde un număr de 40 de persoane, salariaţi şi beneficiari, au fost testate pozitiv. Potrivit datelor comunicate, miercuri, de Prefectura Prahova, la un centru din Puchenii Mari au fost confirmate cu noul coronavirus 28 de persoane, dintre care 12 sunt angajaţi (dintr-un total de 36), iar 16 sunt beneficiari (dintr-un efectiv de 46). Salariaţii confirmaţi cu SARS-CoV-2 se află în izolare la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie, iar beneficiarii au fost izolaţi în centru, beneficiind de monitorizare permanentă. A fost efectuată dezinfecţia spaţiilor. Cel de-al doilea focar este un centru din Urlaţi, unde sunt confirmaţi 12 beneficiari (dintr-un efectiv de 47) care, în prezent, sunt izolaţi în unitate, separat de celelalte persoane internate aici. Ei sunt monitorizaţi de către un medic, iar în centru a fost realizată dezinfecţia generală, conform procedurilor. Prahova a raportat, miercuri, 463 de cazuri noi de COVID-19, incidenţa cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din judeţ, raportată la 1.000 de locuitori, fiind de 4,52.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks