Prahova: Percheziţii în Ialomiţa la bărbaţi bănuiţi că au vândut ilegal arme letale, muniţii şi dispozitive explozive

0
124

Poliţiştii prahoveni au efectuat, vineri, două percheziţii domiciliare în comunele Adâncata şi Jilavele din judeţul Ialomiţa la persoane bănuite că au vândut ilegal arme letale, muniţii şi dispozitive explozive.

Inspectoratul Judeţean de Poliţia Prahova informează că trei bărbaţi cu vârstele cuprinse între 28 şi 67 de ani au fost duşi la audieri, iar arme şi muniţie au fost ridicate de poliţişti.

‘Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii ianuarie 2022, persoanele bănuite ar fi oferit spre vânzare arme letale, muniţii şi dispozitive explozive pe raza judeţului Prahova, fără ca aceştia să fie autorizaţi pentru astfel de operaţiuni. În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite 2 arme letale, artizanale calibrul 12 şi 8 mm, 10 cartuşe letale calibrul 12 mm, două cartuşe letale calibrul 9 mm, respectiv 7,62 mm şi 30 de cartuşe neletale calibrul 9×27’, arată sursa citată.

Bunurile găsite au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: AGERPRESS