AcasăStiri generalePrahova: Primarul Ploieştiului se opune trecerii în patrimoniul Consiliului Judeţean a Parcului...

Prahova: Primarul Ploieştiului se opune trecerii în patrimoniul Consiliului Judeţean a Parcului Municipal Vest, de peste 50 de hectare

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a declarat, miercuri, că nu este de acord cu trecerea în patrimonul Consiliului Judeţean (CJ) Prahova a Parcului Municipal Ploieşti Vest, în suprafaţă de peste 50 de hectare, şi spune că dacă o astfel de hotărâre va fi aprobată în Consiliul Local (CL), el o va ataca la Prefectură.

‘Este evident că nu voi fi niciodată de acord cu preluarea Parcului Vest. Poeziile, poveştile şi restul, probabil spuse între două avioane, dat dispoziţia de domnul preşedinte al Consiliului Judeţean către doamna preşedinte al Partidul Naţional Liberal, doamna senator Roberta Anastase, n-are rost să le comentăm. Este evident pentru toată lumea că, dacă se doreşte a se face o investiţie, nu există niciun impediment la nivel de tehnică administrativă ca să facă un parteneriat. S-au mai făcut, ne-au încurcat în diverse situaţii, dar s-au mai făcut (…) Eu sper că votul consilierilor locali, de data asta, bărbăteşte vorbind, va fi acela de a respinge proiectul’, a afirmat Volosevici, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul primăriei.

În iunie 2022, Consiliul Judeţean a aprobat o hotărâre privind solicitarea trecerii unor imobile din domeniul public al municipiului Ploieşti în domeniul public al judeţului Prahova, hotărârea făcând referire la Parcul Municipal Ploieşti Vest.

Conform documentelor aferente hotărârii, solicitarea este motivată prin faptul că au fost depuse de către CJ solicitări de finanţare la Compania Naţională de Investiţii SA în vederea realizării unor investiţii de interes judeţean, precum bazin de înot olimpic, patinoar şi un complex sportiv.

‘Având în vedere faptul că pe teritoriul administrativ al municipiului Ploieşti la ieşire la DJ 129, în imediata vecinătate centurii ocolitoare de vest a oraşului (DN 1), municipiul Ploieşti deţine în proprietate publică mai multe loturi de teren, respectiv teren intravilan cu număr cadastral 128388, situat în municipiul Ploieşti, strada Mărăşeşti nr. 285A, în suprafaţă de 157.552 mp, precum şi teren intravilan cu număr cadastral 129944, situat în municipiul Ploieşti, strada Mărăşeşti nr. 285B, în suprafaţă de 529.654 mp, consider oportună solicitarea trecerii acestor imobile din domeniul public al municipiului Ploieşti în domeniul public al judeţului Prahova în vederea utilizării lor în interes public judeţean’, arată sursa citată.

Ca urmare a hotărârii aprobate de CJ, un proiect privind transmiterea din domeniul public al municipiului Ploieşti în domeniul public al judeţului Prahova a fost iniţiat de mai mulţi consilieri locali, majoritatea de la PNL, dar şi de la alte partide (USR, Pro România), fiind pus de mai multe ori pe ordinea de zi a unor şedinţe de CL, însă proiectul nu a ajuns în faza de vot din diverse motive, între care avize negative de la direcţiile de specialitate.

De fiecare dată, primarul Andrei Volosevici a făcut apel către CL pentru ca respectivul obiectiv să nu fie trecut la CJ, consilierii explicând, la rândul lor, că trecerea se va face temporar, pentru a se putea face acolo o serie de investiţii, iar la finalizarea lor, parcul va reveni în patrimoniul oraşului.

‘Nu ştiu dacă este o afacere imobiliară, nu ştiu şi nu pot afirm lucrul ăsta pentru că nu am această certitudine, dar există o lipsă de logică în tot ceea ce se întâmplă aici. Obligaţia mea pe 27 octombrie 2020, când am depus un jurământ sus pe această clădire, a fost să lupt pentru interesele ploieştenilor, care înseamnă evident şi păstrarea patrimoniului. Şi ca să fie clar, orice investiţie, eventual, că am mai văzut lucruri de genul ăsta, poate fi făcută (…) în parteneriat cu Consiliul Local, respectiv primăria care pune în practică deciziile Consiliului Local’, a mai spus Volosevici.

El a arătat că, dacă o astfel de hotărâre de trecere a Parcului Municipal Vest în patrimoniul CJ va fi totuşi adoptată de Consiliul Local, atunci o va ataca la Prefectură.

Pe de altă parte, senatorul Roberta Anastase, preşedinte al PNL Ploieşti, îl acuză pe Volosevici că se opune unor investiţii importante.

‘Cea mai recentă ‘bătălie’ pe care o poartă actualul primar este pentru Parcul Municipal Vest! Adică, el, ‘iubitorul de Ploieşti’, se opune ca nu cumva cineva să ia parcul şi să fugă cu el în lume! În realitate, primarul se opune ca în acel parc să se facă o serie de investiţii importante: bazin olimpic de înot, sală pentru competiţii sportive cu 16.000 de locuri, patinoar, plantarea de vegetaţie matură etc. Pentru realizarea acestor investiţtii, Parcul Vest trebuie transferat temporar în patrimoniul PUBLIC al Consiliul Judeţean, care are deja proiectele aprobate. După realizarea acestor investiţii, parcul se întoarce în patrimoniul Ploieştiului! Toate aceste lucruri sunt scrise şi asumate în documente publice! Deci unde este problema altundeva decât în capul domnului primar? Mai degrabă, cred că este doar un alt circ ieftin generat pentru a acoperi caloriferele reci ale ploieştenilor. Ceea ce nu înţeleg este de ce îi urăşte Volosevici atât de mult pe ploieşteni? Poate pentru că l-au votat’, spune Anastase, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a fost suspendat, în decembrie, din PNL, pentru o perioadă de şase luni, pe fondul unor tensiuni tot mai acute între el şi consilierii locali ai PNL, dar şi între primar şi preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, cel care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.

De asemenea, tensiuni şi acuzaţii reciproce au existat şi între primar şi preşedintele PNL Ploieşti, Roberta Anastase.

Parcul Municipal Ploieşti Vest, o investiţie de aproximativ 16 milioane de euro realizată la marginea oraşului Ploieşti, a fost inaugurat în mai 2016. Parcul, care se întinde pe o suprafaţă de peste 50 de hectare, a fost realizat în cadrul unui proiect cu fonduri europene la care au fost înregistrate întârzieri, fiind inaugurat la aproape cinci ani de la momentul semnării contractului de finanţare. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks