AcasăStiri generalePrahova: Studentă a UPG Ploieşti, cercetată pentru uciderea unei pisici în căminul...

Prahova: Studentă a UPG Ploieşti, cercetată pentru uciderea unei pisici în căminul studenţesc

Ploieşti, 24 nov/ Agerpres/ – O studentă a Universităţii Petrol şi Gaze (UPG) Ploieşti este cercetată pentru uciderea cu intenţie, fără drept, a unui animal, după ce aceasta a sacrificat o pisică în incinta căminului.

Potrivit unei informări a Poliţiei Prahova, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie pentru Centrul Universitar Ploieşti au fost sesizaţi, marţi, despre faptul că o studentă ar fi ucis o pisică.

Surse apropiate anchetei au confirmat faptul că incidentul s-a petrecut într-un cămin al UPG Ploieşti.

‘În urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că, în noaptea de 20/21 noiembrie, o studentă, din motive necunoscute încă, ar fi sacrificat o pisică în incinta căminului studenţesc, ducând ulterior cadavrul animalului în spatele căminului. La acest moment se efectuează cercetări în vederea clarificării situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale ce se impun. Cadavrul pisicii a fost ridicat în vederea efectuării autopsiei’, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere cu intenţie, fără drept, a unui animal.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks