Acasă93Prahova: Trei rafinării, amendate cu 250.000 de lei după ce ploieştenii au...

Prahova: Trei rafinării, amendate cu 250.000 de lei după ce ploieştenii au reclamat disconfortul olfactiv

rei rafinării amplasate în municipiul Ploieşti şi comuna Brazi au fost amendate de comisarii de mediu, ca urmare a disconfortului olfactiv resimţit de de ploieşteni în perioada 4-5 iulie, informează, miercuri, Garda Naţională de Mediu (GNM).

Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook a instituţiei, în raportul de monitorizare a calităţii aerului transmis de APM Prahova se arată că în perioada respectivă au fost înregistrate creşteri punctuale pentru indicatorii benzen şi toluen în staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului.

Pentru neregulile constatate în timpul inspecţiilor, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova a aplicat operatorilor verificaţi şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 250.000 de lei.

Astfel, Rafinăria Vega a fost sancţionată cu trei amenzi contravenţionale în valoare totală de 130.000 de lei, Rafinăria Petrotel Lukoil a primit două sancţiuni în valoare totală de 55.000 de lei, iar OMV Petrom Petrobrazi a primit două amenzi în valoare totală de 65.000 de lei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks