Acasă55Premierul Cîţu a felicitat-o pe Maia Sandu la 30 de ani de...

Premierul Cîţu a felicitat-o pe Maia Sandu la 30 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova

Premierul Florin Cîţu a transmis, vineri, preşedintelui Maia Sandu un mesaj de felicitare cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, asigurând-o de susţinere din partea României a parcursului european al Chişinăului.

‘Am felicitat-o astăzi pe Maia Sandu, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. Am asigurat-o că rămânem alături şi susţinem aprofundarea reformelor, consolidarea statului de drept şi a parcursului european al Republicii Moldova. Vom continua şi vom consolida proiectele de asistenţă şi întreaga agendă de cooperare bilaterală. Chiar ieri am stabilit un nou ajutor pentru Republica Moldova în lupta împotriva COVID: trimitem 100.000 de teste rapide antigen.

Felicit Republica Moldova şi pe cetăţenii săi cu prilejul sărbătorii lor naţionale şi aştept şedinţa comună de Guvern de la Chişinău. La Mulţi Ani, Republica Moldova! La Mulţi Ani, cetăţenilor moldoveni!’, a scris Cîţu, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks