Acasă55Premierul Ludovic Orban - luni şi marţi în vizită oficială în Franţa

Premierul Ludovic Orban – luni şi marţi în vizită oficială în Franţa

Premierul Ludovic Orban se va afla, luni şi marţi, într-o vizită oficială în Franţa. Potrivit Executivului, şeful Guvernului de la Bucureşti va avea întrevederi cu omologul francez, Jean Castex, cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Franceze, Richard Ferrand, preşedintele Senatului, Gerard Larcher, cu preşedintele Partidului ‘Les Republicains’, Christian Jacob. Vizita va avea şi o importantă componentă economică, context în care prim-ministrul român va avea convorbiri cu reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa – România din cadrul Mişcării Întreprinderilor din Franţa (MEDEF). De asemenea, prim-ministrul Ludovic Orban va avea o întrevedere oficială cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria, şi va participa la reuniunea Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Vizita va include şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Franţa.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks