Acasă55Premierul Orban, discuţie cu omologul polonez; a fost evocată perspectiva oferită de...

Premierul Orban, discuţie cu omologul polonez; a fost evocată perspectiva oferită de viitoarea şedinţă de guvern comună

Prim-ministrul Ludovic Orban a avut, vineri, o convorbire telefonică cu omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, în context fiind evocată ‘perspectiva foarte bună oferită de viitoarea şedinţă comună de guvern româno-polonă’, care va fi organizată de Polonia, de îndată ce condiţiile epidemiologice o vor permite şi în cadrul căreia cei doi premieri vor agrea ‘Planul de Acţiune pentru perioada 2021 – 2025’. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi înalţi oficiali au salutat nivelul excelent al cooperării bilaterale subsumate Parteneriatului Strategic dintre România şi Polonia şi au reiterat disponibilitatea şi dorinţa comune de a acţiona, în continuare, pentru aprofundarea acesteia, în toate domeniile de interes reciproc. ‘O atenţie aparte va fi acordată interacţiunii şi coordonării strânse din cadrul UE şi NATO, respectiv al formatelor regionale de cooperare la care cele două state participă, cu precădere în anticiparea apropiatei reuniuni la vârf a Iniţiativei celor Trei Mări’, se arată în comunicat. Sursa citată menţionează că, în cadrul discuţiei, a fost evocată, de asemenea, ‘perspectiva foarte bună oferită de viitoarea şedinţă comună de guvern româno-polonă, care va fi organizată de Polonia, de îndată ce condiţiile epidemiologice o vor permite’. ‘Cu acel prilej, cei doi premieri vor agrea Planul de Acţiune pentru perioada 2021 – 2025, subsumat Parteneriatului Strategic bilateral’, conform comunicatului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks