AcasăStiri generalePreşedintele CJ Harghita a însoţit un transport cu ajutoare în Ucraina: Oamenii...

Preşedintele CJ Harghita a însoţit un transport cu ajutoare în Ucraina: Oamenii se tem; se preconizează că acest conflict va dura săptămâni

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a însoţit primul transport cu ajutoare din Harghita pentru Ucraina, delegaţia din judeţ ajungând în oraşul Beregovo, din regiunea Transcarpatia, unde trăieşte o importantă comunitate maghiară.

Borboly Csaba a declarat pentru AGERPRES că au fost duse două maşini cu alimente şi alte bunuri, lucru apreciat de autorităţile din Beregovo.

‘Am reuşit să aducem primul transport, cel puţin din judeţul Harghita, în Ucraina, am fost în raionul Beregovo, oraşul Beregovo şi am dus două maşini cu ajutoare, alimente şi non-alimente. Impresia mea este că au aşteptat foarte mult şi au apreciat gestul harghitenilor şi ne-au îndemnat, dacă putem, să continuăm, pentru că ei preconizează că acest conflict armat va continua nu numai pentru următoarele zile, ci chiar pentru mai multe săptămâni’, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.

El a adăugat că oamenii de acolo aseamănă situaţia de acum cu cel de-Al Doilea Război Mondial.

‘Oamenii se tem, în regiune sunt foarte mulţi refugiaţi veniţi din partea estică şi din capitala Kiev. (…) Suntem aici, avem discuţii şi cu alte instituţii, Universitatea din Beregovo, Asociaţia Culturală a Maghiarilor, am avut discuţii cu primarul din Beregovo, cu preşedintele raionului Beregovo. Lucrurile sunt militarizate acum în Ucraina, spre exemplu nu am putut să ne vedem în clădirile oficiale, pentru că deja au un alt regim instituţiile publice. Deci, se vede o schimbare şi oamenii spun, cei cu care am discutat, că au fost două revoluţii, în ultimii 20 de ani, a fost destrămarea Uniunii Sovietice, au fost puciuri în ţară, dar, momentan, situaţia actuală se poate asemăna cu ce a fost în 1944-1945’, a arătat Borboly Csaba.

Întrebat dacă se ia în considerare aducerea de refugiaţi din Beregovo în Harghita, preşedintele CJ a spus că, deocamdată, nu este cazul.

‘Am ridicat problema dacă doresc să vină, dar deocamdată nu este cazul, dar le-am oferit şi această posibilitate, pentru că şi Consiliul Judeţean şi primăriile avem multe locaţii disponibile’, a menţionat Borboly.

Acesta a mai precizat că acţiunea de strângere de ajutoare şi donaţii financiare va continua atât timp cât este necesar.

Consiliul Judeţean Harghita a demarat vineri o campanie de strângere de ajutoare, cele şapte puncte de colectare sunt la Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Topliţa, Gheorgheni, Cristuru Secuiesc şi Tulgheş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks