Acasă55Preşedintele Iohannis a acordat Înaltul Patronaj pentru două evenimente culturale organizate anul...

Preşedintele Iohannis a acordat Înaltul Patronaj pentru două evenimente culturale organizate anul acesta la Chişinău

Preşedintele Klaus Iohannis a acordat, luni, de Ziua Europei, Înaltul Patronaj pentru două proiecte care se vor desfăşura în cursul acestui an la Chişinău şi care marchează comuniunea de istorie, limbă, cultură şi aspiraţii europene dintre România şi Republica Moldova – Salonul Internaţional de Carte Bookfest şi Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti, a informat Administraţia Prezidenţială.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest Chişinău 2022, care se va desfăşura în perioada 31 august – 4 septembrie, este un eveniment de promovare a lecturii şi a cărţii româneşti în Republica Moldova, organizat de Asociaţia Editorilor din România, în parteneriat cu Universitatea de Stat Moldova din Chişinău.

Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti, aflată la ediţia a VII-a, se va desfăşura în perioada 15 – 25 septembrie şi este un eveniment organizat de Teatrul Naţional ‘Mihai Eminescu’ din Chişinău, cu sprijinul Ministerului Culturii din România şi al Institutului Cultural Român.

Cele două evenimente se desfăşoară şi sub Înaltul Patronaj al preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks