Acasă55Preşedintele Palestinei:Confirmăm necesitatea încetării acţiunilor unilaterale ale Israelului ce subminează soluţia celor...

Preşedintele Palestinei:Confirmăm necesitatea încetării acţiunilor unilaterale ale Israelului ce subminează soluţia celor două state

Preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, a vorbit, marţi, la Bucureşti, despre ‘necesitatea încetării acţiunilor unilaterale ale Israelului care subminează soluţia celor două state’, adăugând că ‘situaţia actuală nu mai poate continua’.

‘Noi confirmăm necesitatea încetării acţiunilor unilaterale ale Israelului care subminează soluţia celor două state, precum şi orientarea către aplicarea acordurilor semnate în vederea tranzitării către viziunea politică ce are la bază soluţia celor două state în principiul graniţelor din 1967 şi conform deciziilor legitime internaţionale şi către încetarea ocupaţiei israeliene pe teritoriul statului Palestina cu capitala la Ierusalimul de est pentru ca statele din zonă să trăiască în securitate, pace şi relaţii de bună vecinătate. De asemenea, confirmăm aici că situaţia actuală nu mai poate continua. De aceea, noi continuăm să iniţiem contacte pentru a strânge sprijin internaţional în vederea creării unor iniţiative care să prevină agravarea situaţiei înainte de a fi prea târziu, căci prăbuşirea soluţiei celor două state care se sprijină pe legitimări internaţionale ne va pune în faţa unor opţiuni dificile şi complicate. În ciuda acestui lucru, noi suntem pregătiţi să ne implicăm în orice eforturi de pace şi iniţiative care au la bază legitimitatea internaţională, lucru care va duce la înrădăcinarea păcii, securităţii şi stabilităţii pentru toată lumea în zonă, la încetarea ocupaţiei israeliene şi formarea statului palestinian cu capitala la Ierusalimul de est’, a spus Mahmoud Abbas, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis.

El a transmis mulţumiri României pentru sprijinirea cauzei păcii în Orientul Mijlociu.

‘Mulţumesc României pentru sprijinul său politic şi economic şi pentru sprijinirea instituţiilor noastre naţionale, lucru care va face ca România, care are un statut distins în Uniunea Europeană, să fie capabilă să joace un rol politic în animarea Procesului de Pace fără de care nu se va ajunge la pace şi securitate în Orientul Mijlociu’, a transmis preşedintele palestinian.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks