Acasă93Primăria Arad a decis să schimbe bradul de Crăciun din centrul oraşului,...

Primăria Arad a decis să schimbe bradul de Crăciun din centrul oraşului, după un val de critici

Primăria Arad a decis să înlocuiască bradul de Crăciun din centrul oraşului, după un val de critici şi ironii pe reţelele de socializare, costurile urmând a fi suportate de firma care s-a ocupat de amenajările de sărbători în oraş. La câteva ore după ce AGERPRES a publicat reacţiile arădenilor nemulţumiţi că bradul are coroana prea rară şi pare uscată, primarul Aradului, Călin Bibarţ, a scris pe contul său de Facebook că a dispus să nu aibă loc recepţionarea amenajării speciale de Crăciun. ‘Am dispus să nu se recepţioneze şi să nu se plătească bradul din faţa Primăriei, precum şi desfacerea şi înlocuirea acestuia fără niciun fel de alte costuri suplimentare. Din respect pentru Arad’, a scris primarul. Costul bradului, adus din Arieşeni, judeţul Alba, a fost de 7.299 lei. Bradul devenise, în ultimele zile, ţintă a numeroase critici şi ironii în mediul online. Seara, când miile de beculeţe care decorează pomul înalt de peste 20 de metri sunt aprinse, nu se observă coroana rară, însă oamenii au remarcat că ziua ‘se vede prin brad’, din cauză că sunt puţine ramuri. Numeroase poze cu pomul de Crăciun fotografiat ziua au fost postate pe reţelele de socializare şi au atras sute de comentarii critice. Mulţi dintre cei care au comentat au postat fotografii cu brazi din alte oraşe, arătând diferenţele evidente şi concluzionând că municipiul Arad are cel mai urât pom instalat de sărbătorile de iarnă în faţa Primăriei. În seara zilei de 3 decembrie, zeci de persoane, între care mulţi copii, au participat la aprinderea luminilor din bradul de Crăciun instalat în faţa Primăriei Arad, eveniment la care a fost prezent şi primarul oraşului, Călin Bibarţ. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks