Primăria Arad lansează o licitaţie de achiziţie a 20.000 de tablete pentru elevi, estimate la 4.000.000 euro

0
194

Primăria Arad va achiziţiona 20.000 de tablete pentru elevi, a căror valoare este estimată la 4.000.000 de euro, licitaţia urmând să fie lansată peste câteva zile, iar costul total include şi abonamente de internet pe doi ani pentru fiecare dispozitiv. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că documentaţia pentru demararea achiziţiei tabletelor pentru uz şcolar este în fază avansată de elaborare. ‘Mai avem nevoie de un aviz al Autorităţii pentru digitalizare, estimăm că într-o săptămână dăm drumul procedurii de achiziţie. La nivel de municipiu avem nevoie de aproximativ 20.000 de tablete pentru elevi, aceasta a fost solicitarea venită din partea unităţilor de învăţâmânt, iar ca valoare ne vom încadra în suma de 200 de euro pe bucată. În preţ este inclus şi un abonament de internet cu o durată de doi ani’, a declarat Cotrău. Directorii de şcoli din oraş spun că elevii aşteaptă dispozitivele pentru că mulţi dintre ei nu au posibilitatea să intre online pentru a asista la cursuri, deşi în municipiul Arad toate unităţile de învăţământ funcţionează după scenariul galben. ‘Noi am comandat 386 de tablete, din datele pe care le-am cules de la copii încă din timpul verii. Pentru cei care nu reuşesc să intre online cu noi, am decis să le trimitem documentele, fişe de lucru, lecţiile chiar, fie pe Whatsapp, fie pe mail. Este o problemă, mai ales în familiile cu mulţi fraţi care poate au un singur telefon. Avem o familie cu patru copii, iar toţi intră de pe telefonul mamei. Dacă doamna este la serviciu, copiii nu au de pe ce să intre online’, a declarat directorul Şcolii Gimnaziale ‘Ilarion Felea’, Sofia Mladin. La Colegiul Tehnologic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad, jumătate dintre elevi ar avea nevoie de tablete, conform directorului unităţii, Gheorghiţa Ţica. ‘Pe lângă copii, sunt şi unele cadre didactice care au nevoie de dispozitive. În şcoală nu avem laptop-uri pe care să le dăm acasă profesorilor, avem doar calculatoare de tip desktop’, a spus Ţica. Achiziţia de tablete se face din fonduri europene nerambursabile, iar decontarea se va face prin Ministerul Fondurilor Europene. În luna mai, Primăria Arad anunţa că va cumpăra 1.000 de tablete pentru elevi, conform necesarului transmis la acea dată de către directorii de şcoli din municipiu. Costul era estimat la 450 de lei pe bucată, iar banii urmau să fie alocaţi din bugetul local. Ulterior, s-a renunţat la program pentru că a apărut oportunitatea achiziţiei prin fonduri europene, în urma publicării Ordonanţei de Urgenţă 144/2020 ‘privind unele măsuri de pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţii de prevenţie a activităţilor didactice aferente anului şcolar 2020/2021 în contextul riscului de infecţie cu coronavirus SARS-CoV-2’.

Sursa: AGERPRESS