AcasăStiri generalePrimăria Constanţa: Reabilitări în zona peninsulară a municipiului, începute odată cu restricţionarea...

Primăria Constanţa: Reabilitări în zona peninsulară a municipiului, începute odată cu restricţionarea accesului autovehiculelor

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat, luni, zi în care a intrat în vigoare regulamentul privind restricţionarea accesului autovehiculelor în zona peninsulară a oraşului, fiind montate bariere, că administraţia locală a început prima etapă dintr-un proces de reabilitare a acesteia, prin înlocuirea pavelelor stradale deteriorate din cauza traficului auto.

‘Dragii mei, am început reabilitarea pavajului deteriorat de traficul auto din Peninsulă. Şi dacă tot am zis că facem revoluţie în centrul istoric, lucrările au demarat pe strada Revoluţiei din 22 Decembrie 1989. Proiectul este finanţat cu bani de la bugetul local şi repară investiţiile făcute din bani europeni, care s-au degradat în urma gospodăririi neglijente. Aceasta este prima etapă dintr-un proiect mai amplu ce vizează reabilitarea întregului centru istoric’, a scris primarul Constanţei pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, etapa a doua presupune continuarea investiţiilor din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, pe străzile unde nu s-a intervenit până în prezent.

‘Ţin să menţionez că aceşti bani europeni i-am primit cu condiţia ca străzile respective să devină pietonale’, a precizat Chiţac.

El a mai spus că municipalitatea va acorda sprijin financiar proprietarilor de imobile din zona peninsulară, pentru a-i stimula să îşi renoveze clădirile pe care le deţin.

‘De asemenea, Primăria Constanţa a lansat REACTIS – REAbilităm ConsTanţa IStorică, un program multianual ce vine cu facilităţi pentru deţinătorii de imobile din Zona Peninsulară pentru a-i determina să şi le renoveze. Astfel, acordăm sprijin financiar pentru renovare tuturor proprietarilor care îşi doresc acest lucru. Prezentarea detaliată a proiectului şi a facilităţilor acordate poate fi consultată pe site-ul oficial al Primăriei. În acest fel, acţionăm concomitent în trei direcţii diferite pentru a reda zonei peninsulare frumuseţea de altădată’, a mai spus Vergil Chiţac.

Dintr-un comunicat de presă transmis luni de Primăria Constanţa reiese că, potrivit regulamentului de acces în zona peninsulară, adoptat de Consiliul Local în august 2021, s-a acordat un termen astfel încât cei îndreptăţiţi să îşi procure permisele de acces de la SPIT în cazul rezidenţilor persoane fizice şi juridice, respectiv Serviciul Siguranţa Circulaţiei Urbane şi Parcări pentru celelalte categorii prevăzute în regulament. Până în prezent, au fost emise 553 de permise pentru toate categoriile prevăzute în regulament.

Potrivit regulamentului, zona peninsulară este separată în două părţi: zone exclusiv pietonale (cu destinaţie pietonală cu excepţia desfăşurării unor evenimente sociale, culturale/sau sportive, a executării de lucrări de construire, amenajare şi modernizare, în situaţii de intervenţie pentru situaţii de urgenţă sau situaţii speciale) şi zone ocazional carosabile (cu destinaţie preponderent pietonală şi ocazional carosabilă).

Regulamentul privind accesul autovehiculelor în zona veche a municipiului Constanţa a fost atacat în instanţă de reprezentanţii mai multor firme şi persoane fizice, pe 15 noiembrie judecătorii respingând ca fiind neîntemeiată cererea acestora, cu drept de recurs în 5 zile de la comunicarea sentinţei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks