AcasăStiri generalePrimarul Constanţei: Festivalul Neversea - în septembrie 2021, nu în iulie; intenţionăm...

Primarul Constanţei: Festivalul Neversea – în septembrie 2021, nu în iulie; intenţionăm să mărim perioada turistică

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a declarat, vineri, că ‘plecând de la ideea că situaţia pandemică va fi una bună vara viitoare’, festivalul Neversea se va organiza în 2021, dar nu în luna iulie ca în anii trecuţi, ci probabil în septembrie, intenţionându-se extinderea perioadei turistice. ‘Cu siguranţă se va organiza. Locaţia va fi aceeaşi. (…) Am discutat cu ei să nu mai fie organizat în mijlocul sezonului estival, pentru că intenţia noastră este să mărim cât mai mult perioada turistică în Constanţa. Eu cred că luna septembrie ar fi una potrivită. Este foarte adevărat şi au dreptate domniile lor când spun că ei aduc artişti de mare valoare, care au planificări cu doi ani în avans. (…) Plecăm de la ideea că vaccinul va fi efectiv şi situaţia pandemică va fi bună în vară’, a spus Chiţac, într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, municipalitatea îi va sprijini pe organizatorii festivalului, în bugetul pentru anul 2021 fiind prevăzuţi bani inclusiv pentru realizarea branşamentului electric pe plaja unde se desfăşoară evenimentul. ‘Am prevăzut în bugetul pe anul următor bani pentru a ne respecta promisiunile pe care nu le-am respectat faţă de organizatori, în sensul în care să ducem acolo toate utilităţile necesare, inclusiv curent electric. Pentru asta, trebuie făcută o investiţie pentru a duce acolo un cablu, a-l branşa şi am prevăzut bani pentru aşa ceva’, a mai declarat primarul Constanţei. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks