AcasăStiri generalePrimarul Iaşiului face apel la autorităţile din ţară să nu organizeze deplasări...

Primarul Iaşiului face apel la autorităţile din ţară să nu organizeze deplasări cu autocarele pentru pelerini

Primarul Mihai Chirica face apel către autorităţile din ţară să nu organizeze deplasări cu autocarele pentru pelerinii care vor să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cu ocazia prăznuirii hramului acesteia, în 14 octombrie. Chirica a anunţat că a transmis deja o adresă către Ministerul Afacerilor Interne pentru ca acesta să interzică sau să nu recomande autorităţilor locale organizarea unor astfel de deplasări spre Iaşi în această perioadă. ‘Am recomandat printr-o scrisoare trimisă Ministerului Afacerilor Interne, domnului Marcel Vela, să transmită prin toate prefecturile din ţară să preîntâmpine organizarea de convoaie care se îndreaptă către Iaşi, pentru că noi nu asigurăm locuri de parcare pentru autocare. Nu închidem circulaţia şi nu asigurăm locuri de parcare. Va fi foarte greu să găsiţi locuri de parcare. Cei care vor ajunge totuşi la Iaşi sperăm să ajungă cu autoturismele personale sau cu trenul’, a declarat primarul. Edilul îi roagă pe ieşeni ca în perioada 8 – 15 octombrie să evite deplasarea la Catedrala Mitropolitană, precum şi orice alte zone aglomerate. ”Sărbătorile Iaşiului’ şi, în special, hramul Sfintei Cuvioase Parascheva sunt momente de adâncă trăire spirituală şi mult aşteptate de toţi creştinii ortodocşi şi nu numai. Însă trăim vremuri dificile, în care asistăm la o creştere alarmantă a numărului de infectări cu noul coronavirus şi suntem nevoiţi să fim foarte prudenţi şi să respectăm toate măsurile de protecţie stipulate de lege şi recomandate de specialişti. În mod normal, aş invita toţi românii să viziteze Iaşiul în această perioadă. În aceste zile, însă, mă văd nevoit să fac apel la pelerini să aştepte perioade mai liniştite şi mai sigure pentru a veni să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cu toate acestea, deplasarea liberă inclusiv pelerinajul sunt un drept constituţional. În aceste condiţii, aş vrea să se înţeleagă că nu organizăm propriu-zis ‘Sărbătorile Iaşiului’, ci luăm toate măsurile necesare pentru a-i proteja cât de mult putem atât pe cetăţenii municipiului Iaşi, cât şi pe cei care ne vor vizita oraşul’, a subliniat Chirica. Potrivit acestuia, în şedinţa de luni a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Iaşi s-a decis că nu vor mai fi organizate evenimente cu risc epidemiologic crescut, precum Sărbătoarea Vinului, Masa Pelerinilor, Târgul Meşteşugarilor, Parcul de distracţii, spectacolul şi focul de artificii. Va fi organizat doar Târgul de Blănuri, dar pe o suprafaţă de trei ori mai mare decât în anii trecuţi, în zona Hala Centrală – strada Costache Negri, cu maximum 75 de comercianţi şi măsuri stricte de dezinfectare. O altă decizie a CLSU se referă la ‘Seara Valorilor’, eveniment în cadrul căruia municipalitatea premiază valorile locale din diferite domenii. Evenimentul va fi organizat în trei zile succesive, 13 – 15 octombrie, doar dacă în zilele respective rata de infectare în Iaşi va fi de maximum 1,5 cazuri la mia de locuitori. Tot în şedinţa de luni a CLSU, s-a decis ca Mitropolia Moldovei şi Bucovinei să nu mai autorizeze comercializarea de obiecte bisericeşti iar traseul pelerinilor să fie organizat pe o bandă carosabilă, nu pe trotuar, şi delimitat prin garduri de protecţie. Traseul va fi de la Facultatea de Teologie, str. Iordachi Lozonschi, str. Cloşca, str. Sfântul Petru Movilă, str. Alexandru Ipsilanti Vodă, bd. Regele Ferdinand I al României, Podu Roş, bd. Regele Mihai I. Traseul pelerinilor va fi parcurs în şir indian, cu o distanţă de 1,5 metri între persoane, indiferent că este vorba de membri ai aceleiaşi familii, cu excepţia celor care au nevoie de sprijin în deplasare. Totodată este impusă şi obligativitatea purtării permanente a măştii de protecţie. ‘Pe traseul pelerinilor, din 300 în 300 de metri sau mai puţin, dacă situaţia o impune, vor fi montate corturi pentru realizarea filtrului epidemiologic, controlarea temperaturii şi dezinfectarea mâinilor. Pe traseul pelerinilor, dar şi în alte zone din oraş, precum Piaţa Unirii, Piaţa Palatului Culturii, parcuri, esplanade, Primăria Municipiului Iaşi va monta ecrane pe care vor fi transmise în perioada 10 – 15 octombrie imagini din timpul pelerinajului, inclusiv Sfânta Liturghie din 14 octombrie. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei va organiza, din 100 în 100 de metri, în funcţie de fluxul pelerinilor, echipe formate dintr-un preot şi un voluntar care vor oferi pelerinilor indicaţii, dezinfectant, măşti de protecţie şi apă îmbuteliată’, se mai prevede în decizia CSLU. Slujba din 14 octombrie, când este prăznuită Sf. Cuv. Parascheva în calendarul creştin ortodox, va fi organizată pe o scenă amenajată în zona pietonalului Ştefan cel Mare. ‘Participarea va fi permisă doar pe scaune, în limita a 500, aşezat şi cu mască de protecţie. Locuri de urmărire a slujbei vor fi organizate şi în Piaţa Unirii şi Piaţa Palatului Culturii, unde municipalitatea va pune câte 200 de scaune. În cursul zilei de 14 octombrie, începând cu o jumătate de oră înainte de Sfânta Liturghie şi până după o jumătate de oră după aceasta, va fi interzisă orice activitate comercială pe pietonalul şi bulevardul Ştefan cel Mare. În toată perioada Sărbătorilor Iaşiului municipalitatea nu va elibera avize pentru comercializare în nicio zonă a oraşului. Dacă va fi cazul, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, SMURD şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă vor colabora cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în vederea unei eventuale amenajări a unui cort de prim ajutor în zona Catedralei Mitropolitane. Mitropolia va organiza un astfel de punct de prim ajutor la Centrul Providenţa. Spitalele de Recuperare şi ‘Dr. C. I. Parhon’ vor organiza, cu sprijinul SMURD, câte o zonă de carantină cu câte 10 paturi’, se mai menţionează în decizia CLSU de luni. De asemenea, în CSLU s-a stabilit ca, spre deosebire de anii anteriori, să nu fie oferită mâncare gătită pelerinilor aflaţi la coadă, ci doar produse de panificaţie ambalate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks