AcasăStiri generalePrimarul Iaşiului, Mihai Chirica: Nu voi face niciun pas în spate şi...

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica: Nu voi face niciun pas în spate şi nici piruete politice

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu va demisiona din funcţiile politice şi administrative pe care le deţine în prezent şi a menţionat că nu are intenţia de a candida la vreo funcţie politică în PNL, atât timp cât există prezumţia de nevinovăţie. Mihai Chirica a declarat că din punct de vedere administrativ nu are motiv să demisioneze din funcţie întrucât ‘această chestiune nu este legată de un act de corupţie’. ‘Din punct de vedere administrativ, această chestiune nu este legată de un act de corupţie. N-am furat de la Primăria Iaşi, n-am dat de la nimeni de la Primăria Iaşi şi nu am luat pentru mine nimic. Prin urmare mi-am câştigat mandatul cinstit. Prin urmare pledez pentru nevinovăţie, astfel încât instanţa va decide care va fi drumul meu ulterior. Îmi voi vedea de mandat, voi munci cu aceeaşi abnegaţie pentru binele ieşenilor, împreună cu ieşenii, şi ne vom face treaba până la capăt. Sunt convins că va fi un capăt foarte bun. Celor care aplaudă la această dată le spun un singur lucru: în anul 2024 acest dosar nu va mai fi din două motive: ori judecata va fi cu celeritate, ori se va prescrie şi automat nu va mai exista cauza, dar în anul 2024 voi fi în măsură să încep o competiţie politică în care să le demonstrez că ei în aceste zile greşesc’, a declarat primarul Mihai Chirica. Edilul ieşean a dorit să facă şi o precizare din perspectivă politică, ocazie cu care a menţionat că nu va face ‘niciun pas lateral, niciun pas în spate şi nici piruete politice’. În acest sens, Chirica a declarat că nu va demisiona din PNL şi că nu va candida pentru nicio funcţie politică. ‘Vreau să fac o precizare de natură politică. În anul 2020, când am ajuns membru al PNL purtam cu mine, să spunem, această greutate, nu pot să spun că s-a petrecut în mandatul acesta sau al alegerilor. Deci se petrece din 2014 şi până în momentul de faţă dar nu voi abdica niciodată de la principiile mele. Sunt lucruri pe care le-am făcut în viaţă întotdeauna din principiu şi o voi face şi în momentul de faţă. Nu voi face niciun pas lateral, niciun pas în spate şi nici piruete politice nu voi face. Dar voi spune un singur lucru, voi merge în continuare pe principiile de la care nu am abdicat, în sensul că atât timp cât în instanţele din România va fi un dosar în care eu am calitatea de inculpat, cât timp în instanţele din întreaga lume am calitatea de inculpat, chiar dacă pledez nevinovat, eu nu voi candida pentru nici o funcţie politică. Dacă mâine vor fi alegeri în PNL filiala Iaşi eu nu îmi voi depune candidatura pentru nici o funcţie politică. Este imoral să trag după mine un partid în condiţiile în care eu nu pot să fiu fără pată şi să cer de la alţii. Îmi voi duce mai departe crucea până în momentul în care îmi voi rezolva problema, dar nu voi candida pentru nici o funcţie politică până când nu voi demonstra tuturor că nu pot sta în instanţă în calitatea de inculpat’, a declarat primarul Chirica. El a precizat că în prezent nu are nicio funcţie politică în PNL, cea de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL Iaşi fiind una temporară, doar pe perioada alegerilor. ‘Nu am fost ales pentru nicio funcţie politică în momentul de faţă în PNL. Este o funcţie numită temporar pentru a conduce alegerile. Este la îndemâna colegilor mei să decidă dacă mai sunt sau nu preşedinte interimar la Organizaţia Municipală Iaşi. Nu mă deranjează niciuna dintre deciziile pe care ei le vor lua. Atât timp cât voi putea aduce atingere acestui partid nu voi face nimic în acest sens. Prin urmare, nu este vina partidului, şi nu vreau să învinovăţesc pe nimeni despre această chestiune, dar este moral să înţeleagă toată lumea că nu este moral să candidez pentru funcţii politice atâta timp cât eu nu mă simt confortabil’, a declarat primarul Chirica. În timpul conferinţei de presă, primarul Mihai Chirica a dorit să facă precizarea că dosarul achiziţionării maşinilor Skoda în leasing de Primăria Iaşi pe vremea când era viceprimar nu este un dosar de corupţie. ‘Acest dosar nu este un dosar de corupţie. El a fost investigat de DNA, care şi-a declinat competenţa. Am luat act de existenţa acestui dosar în 2016, iar în 2019 Direcţia Naţională Anticorupţie spune că nu este un caz de corupţie şi închide dosarul. Mai mult decât atât, Curtea de Conturi constată şi ea că nu s-a produs niciun prejudiciu, fapt întărit de Curtea de Apel Iaşi cu decizie definitivă şi irevocabilă care atestă faptul că nu există niciun prejudiciu. Deci, Primăria Municipiului Iaşi nu a intervenit de parte prejudiciată, nu pentru că sunt eu primar, ci pentru că a constatat Curtea de Apel Iaşi că nu există niciun prejudiciu’, a explicat primarul Mihai Chirica. Declaraţiile au fost făcute la o zi după ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că primarul Mihai Chirica pentru fapte de abuz în serviciu cu privire la achiziţia în 2013 de către municipalitate, prin leasing operaţional, a unor autoturisme Skoda. Prejudiciul estimat de procurori este de peste 503.000 lei. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi susţin că au înregistrat dosarul penal pe 13 iunie 2019 ca urmare a disjungerii şi declinării dispuse de către DNA – Serviciul Teritorial Iaşi. În acelaşi dosar sunt trimişi în judecată şi fostul primar Gheorghe Nichita, care în prezent se află în detenţie din cauza unui alt dosar, şefa Serviciului Juridic de la acea vreme, Doina Florescu, fostul şef al Serviciului Administrativ, Costică Eugen Chişcă şi fostul director al Direcţiei Tehnice Petru Dumitru Tomorug. Potrivit rechizitoriului, în 2013, viceprimarul Mihai Chirica, primarul Gheorghe Nichita, Doina Florescu, Costică Eugen Chişcă şi Petru Dumitru Tomorug, au demarat, pe 16 mai 2013, o procedură de achiziţie a patru contracte de leasing operaţional. În calitate de utilizator, municipalitatea ieşeană intra în posesia a trei autoturisme marca Skoda Octavia şi unul Skoda Superb, deşi, la acel moment, era interzisă autorităţilor şi instituţiilor publice preluarea în leasing de autoturisme. Durata contractului a fost de patru ani. Primarul Mihai Chirica a declarat că a aflat de la mass media despre trimiterea sa în judecată. Înştiinţarea oficială nefiind primită de el sau avocaţii săi nici în cursul zilei de joi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks