Acasă55Proiect de 42 de milioane de lei pentru reducerea riscului de inundaţii...

Proiect de 42 de milioane de lei pentru reducerea riscului de inundaţii în localităţile din Delta Dunării

Guvernul a aprobat miercuri o investiţie în valoare totală de 42,8 milioane de lei pentru diminuarea riscului de inundaţii în localităţile din Delta Dunării.

‘Proiectul are scopul să scoată de sub efectul inundaţiilor localităţile din Delta Dunării, grav afectate de viiturile din ultima perioadă produse în bazinul hidrografic al fluviului’, a informat Guvernul, prin intermediul unui comunicat de presă.

Finanţarea proiectului ‘Apărarea complexă a localităţilor situate în Delta Dunării pentru minimizarea riscului inundaţiilor asupra vieţii judeţul Tulcea’ se va realiza din fonduri externe nerambursabile, prin bugetul Ministerului, Mediului, Apelor şi Pădurilor; din veniturile proprii ale Administraţiei Naţionale ‘Apele Române’, precum şi din alte surse legal constituite.

O altă hotărâre adoptată în şedinţa de Guvern vizează reaprobarea obiectivului de investiţii ‘Mărirea gradului de siguranţă a acumulării Colibiţa, judeţul Bistriţa-Năsăud’.

‘Realizarea obiectivului de investiţii ‘Mărirea gradului de siguranţă a acumulării Colibiţa, judeţul Bistriţa-Năsăud’, prin aducerea la parametrii optimi de funcţionare, va conduce la reducerea riscului de producere a inundaţiilor în bazinul hidrografic Bistriţa’, a explicat Guvernul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks