Acasă55Proiect USR PLUS: Directorii interimari ai şcolilor - aleşi de consiliile de...

Proiect USR PLUS: Directorii interimari ai şcolilor – aleşi de consiliile de administraţie

Parlamentarii USR PLUS au depus la Parlament o iniţiativă legislativă care prevede că directorii interimari ai unităţilor de învăţământ preuniversitar să fie aleşi de către consiliile de administraţie ale acestor şcoli, în situaţia vacantării funcţiilor.

Proiectul prevede modificarea Legii educaţiei, introducând la articolul 98 între atribuţiile consiliului profesoral al unităţii de învăţământ şi pe cea de a desemna cadrul didactic pentru funcţia vacantă de director sau director adjunct.

De asemenea, propunerea legislativă mai prevede că, ‘prin excepţie, în lipsa cadrelor didactice membre ale corpului naţional de experţi în managementul educaţional, în cazul vacantării funcţiilor de director sau director adjunct al unităţilor de învăţământ de stat şi particulare, al unităţilor conexe ale învăţământului preuniversitar şi al unităţilor de învăţământ pentru activităţi extraşcolare pot fi numiţi în funcţii de director sau de director adjunct, până la organizarea concursului, cadre didactice titulare cu definitivarea în învăţământ care nu sunt membre ale corpului naţional de experţi în managementul educaţional’.

Iniţiativa legislativă mai prevede că detaşarea personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar nu poate fi făcută pentru asigurarea conducerii unităţilor de învăţământ, cum este în prezent.

Proiectul mai stabileşte şi că, ‘în cazul în care directorul sau directorul adjunct al unităţii de învăţământ de stat care a ocupat funcţia pe baza detaşării în interesul învăţământului ca urmare a hotărârii consiliului profesoral, acesta este eliberat din funcţie prin hotărârea motivată a consiliului profesoral la propunerea a 2/3 din membrii consiliului profesoral. Inspectorul şcolar general emite decizia de încetare a detaşării în interesul învăţământului’.

De asemenea, ‘în cazul vacantării funcţiei de director sau director adjunct, conducerea interimară este preluată de un cadru didactic titular, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de finalul anului şcolar’.

Cu 30 de zile înaintea vacantării funcţiei sau cel târziu în termen de 10 zile după vacantarea acesteia, după caz, consiliul profesoral desemnează prin vot secret, cu majoritatea din totalul membrilor, cadrul didactic care va prelua funcţia de director. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea, se organizează al doilea proces de vot, la care participă numai primii 2 candidaţi care au primit cel mai mare număr de voturi. Procedura de vot se reia până când unul dintre cei doi candidaţi întruneşte majoritatea din totalul membrilor consiliului profesoral. În cadrul acestei proceduri participă, fără drept de vot, la cerere, un reprezentant al părinţilor, un reprezentant al Consiliului şcolar al Elevilor şi un reprezentant  al organizaţiei sindicale. Inspectorul şcolar general emite decizia de detaşare în interesul învăţământului pentru cadrul didactic desemnat de consiliul profesoral al respectivei unităţi de învăţământ în maximum 10 zile lucrătoare de la momentul comunicării procesului-verbal, prevede proiectul.

‘Personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar menţinut ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare, prevăzută de legislaţia privind sistemul public de pensii,(…) poate fi numit prin detaşare în interesul învăţământului în funcţii vacante de conducere, respectiv în funcţii de îndrumare şi control, neocupate prin concurs, în condiţiile legii’, mai prevede proiectul.

Proiectul a fost semnat de 70 de parlamentari.

‘Ne dorim ca toate funcţiile de conducere din sistemul de învăţământ preuniversitar să fie ocupate prin concurs, la care să participe cât mai multe cadre didactice. Îmi doresc concursuri transparente prin care funcţiile de director de şcoală să fie ocupate de cadre didactice competente şi profesioniste. Descentralizarea, autonomia unităţilor şcolare împreună cu profesionalizarea managementului şcolar reprezintă obiectivul mandatului meu de parlamentar’, a afirmat, joi, senatorul USR PLUS Ştefan Pălărie, iniţiator al proiectului.

El a menţionat că mandatele directorilor numiţi pe baza concursului naţional din 2016 au ajuns la termen încă din ianuarie 2021 şi, de atunci, 800 de persoane, care obţinuseră funcţia prin concurs naţional, au fost înlocuite prin decizia inspectoratelor şcolare, chiar de pe raza altor unităţi administrativ-teritoriale.

‘Cifrele arată că detaşarea în interesul învăţământului a devenit un instrument discreţionar la îndemâna inspectorului şcolar general prin care funcţiile vacante de director pot ajunge să fie ocupate de alte persoane decât cele care ar fi fost îndreptăţite din punct de vedere moral să le ocupe până la organizarea de noi concursuri’, a apreciat Pălărie.

Senatorul USR PLUS Silvia Dinică, co-semnatar, a spus că acest proiect reprezintă ‘un pas important spre implicarea comunităţii în viaţa şcolii’.

‘Consiliul de administraţie reuneşte elevii, părinţii, profesorii, autorităţile locale şi este o punte către toţi actorii importanţi din comunitate. Atingem un punct major din programul de guvernare atunci când creştem puterea de decizie a consiliului de administraţie: implicarea acestuia în procesul de selecţie a managementului unităţii de învăţământ se va reflecta direct în calitatea vieţii şcolare a copiilor noştri. Este un semnal că schimbarea trebuie să aibă în centru elevii’, a afirmat Silvia Dinică.

Irineu Darău, senator USR PLUS, a menţionat că ‘interimatele trebuie să fie întotdeauna o variantă temporară, de ultim resort’, însă, dacă se va ajunge la această situaţie, trebuie ca directorii interimari să fie cei mai competenţi oameni pentru şcoala respectivă, validaţi de către Consiliul de Administraţie. ‘În calitate de parlamentar, mă preocupă în mod deosebit să monitorizez integritatea, transparenţa şi meritocraţia în sistemul de învăţământ’, a adăugat senatorul.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Camerei Deputaţilor, iar apoi a Senatului, care este for decizional.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks