AcasăStiri generaleProiectul coregrafic 'BLOT - Body Line of Thought' - premieră în perioada...

Proiectul coregrafic ‘BLOT – Body Line of Thought’ – premieră în perioada 12-15 noiembrie, la Bucureşti şi Vancouver

Proiectul coregrafic ‘BLOT – Body Line of Thought’, creat şi interpretat de Simona Deaconescu (România) şi Vanessa Goodman (Canada), care propune o serie de situaţii performative ce explorează mişcarea din perspectiva relaţiei pe care o avem cu bacteriile din corpul nostru, va avea premiera în perioada 12 – 15 noiembrie, prin acţiuni în paralel, în Bucureşti şi Vancouver. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, premiera va avea loc într-o formă hibridă, online şi offline, prin evenimente expoziţionale cu caracter documentar, care vor avea loc în paralel la Bucureşti (Switch Lab) şi Vancouver (Left of Main), ambele pe bază de programare care se poate face prin formularul: https://form.jotform.com/203062779177361. Accesul este gratuit. O instalaţie video cu caracter documentar, de 42 de minute, va fi prezentată pe 13, 14 şi 15 noiembrie, între orele 18,00 – 21,00, la Switch Lab, din Bucureşti. Alături de înregistrarea spectacolului vor fi prezentate şi alte materiale video care au făcut parte din cercetarea celor două coregrafe. În paralel, proiectul va putea fi vizionat şi online. BLOT este o co-producţie între Tangaj Collective (Bucureşti) şi Action at a Distance (Vancouver), bazată pe o colaborare strânsă la nivel de metode de lucru, viziuni asupra corpului, dialog artistic şi schimb de resurse între cele două coregrafe fondatoare ale organizaţiilor, precizează sursa citată. Proiectul a beneficiat de o rezidenţă de cercetare la Cultivamos Cultura, în Sao Luis, Portugalia, ca urmare a selectării celor două coregrafe ca artiste rezidente în proiectul european Biofriction, un proiect de BioArt co-finanţat de Programul Europa Creativă. În condiţiile actuale, Simona şi Vanessa au lucrat progresiv, dezvoltând proiectul iniţial online, şi întâlnindu-se ulterior în Sao Luis şi Bucureşti, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, pentru laboratoare de creaţie, repetiţii şi filmări. Proiectul este co-finanţat de Canada Council for the Arts şi Administraţia Fondului Cultural Naţional. Partenerii proiectului sunt Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Left of Main, plastic orchid factory, Biofriction şi Cultivamos Cultura.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks