AcasăStiri generaleProxenet român, reţinut de DIICOT sub acuzaţia că a încercat în urmă...

Proxenet român, reţinut de DIICOT sub acuzaţia că a încercat în urmă cu 10 ani să ucidă un rival albanez în Elveţia

Un român a fost reţinut joi de procurorii DIICOT şi va fi dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat că, în urmă cu 10 ani, împreună cu doi conaţionali, a atacat şi încercat să ucidă un rival albanez, pe fondul unui conflict între două grupuri din România şi Albania legat de împărţirea teritoriului şi a persoanelor care practicau prostituţia în cantonul elveţian Ticino.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis vineri AGERPRES, la data de 9 martie 2012, cei trei români l-au atacat, cu intenţia de a-l ucide, pe albanez.

Cei trei şi-au urmărit victima cu o maşină şi, în momentul în care aceasta se deplasa într-o zonă necirculată, au acroşat autoturismul pe care îl conducea, împingându-l pe marginea drumului. După ce au coborât din maşină, ei au început să-l lovească pe albanez în mod repetat cu cuţitele, provocându-i multiple răni prin tăiere şi înjunghiere, în zona toracelui, spatelui, picioarelor şi braţelor, aceasta suferind un hemopneumotorax bilateral dreapta şi o contuzie pulmonară posterioară bilaterală.

Conform DIICOT, doi dintre românii participanţii la agresiune au fost prinşi şi condamnaţi definitiv în Elveţia pentru comiterea tentativei la omor calificat.

Al treilea a reuşit să fugă, fiind identificat în România după zece ani de la comiterea faptei şi reţinut joi de procurorii DIICOT, în urma efectuării unei percheziţii domiciliare. La locuinţa acestuia, procurorii au găsit 43.000 de euro, precum şi bijuterii din metal de culoare galbenă şi pietre incolore.

Anchetatorii precizează că acesta se afla în arest la domiciliu, fiind cercetat de autorităţi în alt dosar.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks