Acasă55Rasaliu (PSD Braşov): Adoptarea prin HG a condiţionării accesului cetăţenilor pe baza...

Rasaliu (PSD Braşov): Adoptarea prin HG a condiţionării accesului cetăţenilor pe baza certificatului COVID – neconstituţională

Deputatul Marian Rasaliu, preşedinte executiv al PSD Braşov, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că adoptarea prin Hotărâre de Guvern a condiţionării accesului cetăţenilor, pe baza certificatului COVID, este neconstituţională, susţinând că o astfel de decizie ar fi trebuit luată de Parlament, forul care reprezintă toţi cetăţenii ţării.

‘Tentativa Guvernului de a impune aplicarea certificatului verde prin Hotărâre de Guvern a provocat haos şi neîncredere publică. Guvernul ştia de mult că România trebuie să fie în acord cu realitatea europeană în privinţa certificatului verde, dar, în loc să pregătească, să prezinte public şi să promoveze din timp, în Parlament, actul normativ necesar, a pierdut ultimele trei luni cu campanii electorale absurde, care nu au avut nicio legătură cu problemele oamenilor. Adoptarea prin Hotărâre de Guvern a condiţionării accesului cetăţenilor, pe baza certificatului verde, este neconstituţională pentru că orice restrângere de drepturi trebuie să fie reglementată prin lege, votată în Parlament, nu după bunul plac al celor din Guvern’, a afirmat Marian Rasaliu.

Totodată, el a menţionat că prevederile privind certificatul verde în cazul copiilor de peste 6 ani, când incidenţa este de peste 3/1000, sunt total aberante, el sesizând acest lucru în cadrul unei declaraţii politice pe care a depus-o în Parlament în cursul săptămânii.

‘Drept dovadă, în cursul zilei de ieri, premierul s-a răzgândit şi a eliminat certificatele verzi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani. Rămâne însă, în continuare, povara financiară pentru părinţii copiilor mai mari de 12 ani. Dacă aceştia merg la înot sau la alte activităţi sportive, cine suportă preţul testelor, în cazul în care copiii nu sunt vaccinaţi? Aceştia ar trebui să facă minimum două teste pe săptămână. Ce vor face familiile cu mai mulţi copii? În cazul în care cursurile se vor face din nou online, iar la activităţi extraşcolare sportive nu vor mai putea participa, ce se va întâmpla cu aceşti copii?’, a spus deputatul PSD, subliniind că psihologii ‘au tras nenumărate semnale de alarmă’ cu privire la modificările comportamentale de care au avut parte copiii în această perioadă dificilă când nu au mai socializat şi au stat doar în faţa calculatoarelor şi a telefoanelor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks