AcasăPoliticaReferendum constituţional în Uzbekistan pentru a întări puterea actualului preşedinte

Referendum constituţional în Uzbekistan pentru a întări puterea actualului preşedinte

Referendumul constituţional prevăzut pentru sfârşitul lui aprilie în Uzbekistan, ţară autoritară din Asia Centrală, va propune în special introducerea unui mandat prezidenţial pe şapte ani şi autorizarea actualului preşedinte Şavkat Mirzioiev, la putere din 2016, să candideze pentru două noi mandate, informează miercuri AFP, citând un document oficial, transmite Agerpres.

„Preşedintele este ales (…) pentru un mandat de şapte ani”, comparativ cu cinci ani în prezent, arată proiectul de lege asupra revizuirii Constituţiei, publicat miercuri şi care va fi supus unui referendum.

Persoanele deja la putere „au dreptul să candideze (…), indiferent de numărul de mandate consecutive” pe care le-au exercitat deja, potrivit documentului.

Noua Constituţie, care modifică două treimi din legea fundamentală actuală, dar menţine limitarea la două mandate consecutive, va fi supusă unui referendum pe 30 aprilie, în această ţară cea mai populată din Asia Centrală, cu circa 35 de milioane de locuitori.

Instalat la putere în 2016, Mirzioiev a fost reales pentru cinci ani cu peste 80% din voturi în octombrie 2021, după un scrutin lipsit de concurenţă veritabilă, potrivit observatorilor internaţionali.

Revizuirea Constituţiei îi va permite lui Şavkat Mirzioiev, 65 de ani, să candideze din nou în 2026 şi, dacă va fi reales, să rămână la putere până în 2033 sau chiar în 2040 în caz de va fi din nou reales.

Validat aproape cu unanimitate de cele două camere din Parlament, proiectul prevede de asemenea transformarea Uzbekistanului în „stat social”, unde „fiinţa umană, viaţa, libertatea, onoarea şi demnitatea sa sunt valorile supreme”.

Amendamentul constituţional ce prevedea reducerea autonomiei republicii Karakalpakstan, regiune deşertică a Uzbekistanului şi printre cele mai sărace ale ţării, a fost abandonat.

Pe 1 şi 2 iulie 2022, manifestaţii au izbucnit în Karakalpakstan pentru a denunţa acest proiect de revizuire. Reprimarea lor a cauzat oficial moartea a 21 de persoane, internetul a fost tăiat şi a fost instaurată starea de urgenţă.

sursa – AGERPRES

Articolul Referendum constituţional în Uzbekistan pentru a întări puterea actualului preşedinte apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks