Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunţat vineri că instituţia pe care o conduce a sesizat Garda de Mediu, Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Educaţiei în legătură cu bradul de Crăciun făcut din doze de vaccin de la Palatul Copiilor şi a subliniat că în acest caz ‘puteau fi găsite alte formule’.
‘E o sărbătoare creştină, religioasă. Ţine, până la urmă, şi de identitatea culturală a acelor copii. Oare aşa trebuie făcut într-un parc pentru copii un brad de Crăciun? Acolo scrie Palatul Copiilor, e făcut pentru copii. Că de-aia ne-am sesizat. Iertaţi-mă, nu ne-am sesizat, de exemplu, de bradul scheletic din Târgul de Crăciun. Ăla, na, e făcut pentru toată lumea. Dar ăsta este chiar al copiilor şi e o petiţie pe care am primit-o’, a afirmat Weber.
Avocatul Poporului se declară ‘o adeptă a reciclărilor’, dar consideră că puteau fi găsite ‘alte formule’ în locul dozelor de vaccin.
‘Şi putea să fie făcut un brad din orice – din cărţi uzate, din doze de sucuri. Dar să vedem dacă, într-adevăr, deşeurile care îţi rămân de la vaccinare prezintă siguranţă. Cred sincer că pentru copii puteau fi găsite şi alte formule’, a spus Renate Weber.
Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au amendat cu 90.000 de lei organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, care a autorizat construirea unui brad din recipiente de vaccin, precum şi operatorul autorizat pentru transportul deşeurilor medicale din acelaşi centru, a anunţat Garda de Mediu pe Facebook.
Mai mult, compania de transport s-a ales şi cu o notificare către Agenţia pentru Protecţia Mediului, în vederea suspendării activităţii, până la remedierea problemelor constatate, privind nerespectarea regimului de transport al deşeurilor medicale, în vederea eliminării.
‘Cele trei sancţiuni contravenţionale au totalizat 90.000 de lei. De asemenea, construcţiile respective au fost desfiinţate şi ne-am asigurat că recipientele utilizate din care fuseseră realizate, considerate deşeuri medicale nepericuloase, au fost transportate la un operator specializat, pentru a fi eliminate, aşa cum prevede legea’, a declarat comisarul general al GNM, Marioara Gătej.