Acasă55Roman: Statutul PNL prevede votul secret, nu prevede şi sancţiunea în cazul...

Roman: Statutul PNL prevede votul secret, nu prevede şi sancţiunea în cazul în care arăţi acest vot

Deputatul PNL Florin Roman a declarat, luni, că statutul partidului prevede că votul este secret, nefiind însă stipulate sancţiuni în cazul în care cineva arată colegilor ce opţiune a avut.

Potrivit lui Roman, au existat liberali, atât din tabăra Orban, cât şi din tabăra Cîţu, care au arătat cum au votat altor colegi, dar Statutul PNL nu prevede sancţiuni pentru acest lucru.

‘Întotdeauna la Congres au fost echipe, au fost tabere. Au fost erori şi dintr-o parte şi din alta. (…) Statutul PNL prevede votul secret, nu prevede şi sancţiunea în cazul în care îţi arăţi acest vot, care s-a făcut şi dintr-o parte şi din alta. Acei colegi care fac treaba asta îşi atrag oprobiul public’, a susţinut el.

În opinia sa, nu a fost viciată procedura de vot la Congresul PNL.

‘Când votează 5.000 de oameni şi 2, 3, 10, 15 fac anumite chestiuni, pe care eu nu le neg, acei colegi îşi atrag oprobiul public. (…) Dacă s-au făcut asemenea chestiuni s-au făcut şi dintr-o parte şi din alta. Faptul că se încearcă insinuarea faptului că doar într-o parte lucrurile au stat aşa nu mi se pare corect. Eu sunt foarte mulţumit de faptul că 5.000 de oameni au reuşit să voteze la Congres într-o oră şi jumătate, pentru mine a fost foarte important. Noi, ca şi organizatori, am făcut ce a ţinut de noi ca lucrurile să se desfăşoare în condiţii cât mai bune, ţinând cont de pandemie’, a explicat Florin Roman.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks