AcasăStiri generaleSălaj: 13 litri de sânge donaţi de jandarmi

Sălaj: 13 litri de sânge donaţi de jandarmi

31 de jandarmi din Sălaj au donat, în perioada 27 – 31 martie, ‘din respect pentru viaţă şi comunitate’, circa 13 litri de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Zalău, în cadrul campaniei naţionale ‘Donează sânge! Salvează o viaţă!’.

‘Scopul acestei campanii este de a dărui o şansă la viaţă cât mai multor semeni aflaţi în situaţii dificile şi care au nevoie de sânge pentru a supravieţui. (…) De asemenea, de-a lungul timpului, în perioadele dificile când era nevoie de mai mult sânge pentru acoperirea nevoilor transfuzionale, jandarmii sălăjeni au răspuns mereu ‘prezent’ apelurilor pentru astfel de acţiuni umanitare’, precizează Jandarmeria Sălaj, vineri, pe contul de Facebook.

Potrivit sursei citate, campania ‘Donează sânge! Salvează o viaţă!’ a fost iniţiată în anul 2013 de către Patriarhia Română, iar din anul 2014 aceasta a fost extinsă la nivel naţional, participând astfel mai multe instituţii publice, printre care se numără şi Jandarmeria Română.

‘Cu gândul că gestul nostru va aduce bucurie câtorva oameni încercaţi de boală, jandarmii sălăjeni adresează tuturor celor ce înţeleg valoarea salvării unei vieţi umane îndemnul de a participa pe viitor la nobila acţiune a donării de sânge’, adaugă jandarmii din Sălaj.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks