AcasăStiri generaleSălaj: Crişeni - prima localitate din mediul rural în carantină

Sălaj: Crişeni – prima localitate din mediul rural în carantină

Localitatea Crişeni din Sălaj a fost plasată în carantină pentru 14 zile, începând de luni, ora 5,00, potrivit unui ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, aceasta fiind prima zonă din mediul rural din judeţ carantinată. Anterior, au mai fost carantinate oraşele Zalău, Cehu Silvaniei şi Şimleu Silvaniei, în perioada 5-19 noiembrie. Măsura vine în contextul în care incidenţa cumulată la 14 zile în Crişeni este de peste 11 la mia de locuitori iar, potrivit autorităţilor, riscul epidemiologic este de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare. ‘Primăria Crişeni pune la dispoziţia cetăţenilor din comună model de Declaraţie pe propria răspundere. Având în vedere situaţia creată, primăria Crişeni va efectua azi, 16 noiembrie şi joi, 19 noiembrie, acţiuni de clorinare pe toate străzile publice şi private, instituţii publice, incintele bisericilor, capele mortuare, parcuri şi alte locuri care aparţin de domeniul public’, a precizat luni, pe pagina sa de Facebook, primarul localităţii, Călin Morar. Comuna Crişeni avea, duminică, cea mai mare rată a infectărilor la nivel judeţean, de 11,46 la mie, pe locul doi situându-se oraşul Jibou, cu 11,34 la mie şi Zalău, cu 9,52 la mia de locuitori.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks