Sălaj: Cursuri online la trei licee din Zalău

0
45

Trei licee din Zalău îşi suspendă cursurile şi vor avea în următoarele două săptămâni ore online, după confirmarea mai multor cazuri de coronavirus în aceste unităţi şcolare. ‘Ca urmare a faptului că la Colegiul Naţional ‘Silvania’ sunt patru cazuri de elevi confirmaţi pozitiv cu COVID-19 (în clasele X – XII), începând de mâine, 6 octombrie, orele se vor desfăşura online, conform orarului, pentru o perioadă de două săptămâni. Menţionăm faptul că nu sunt profesori depistaţi pozitiv până în acest moment’, a precizat, luni seara, conducerea liceului, pe contul oficial de Facebook. Tot în seara zilei de luni, consiliul de administraţie al Colegiului Tehnic ‘Alesandru Papiu Ilarian’ din Zalău a decis, de asemenea, trecerea tuturor cursurilor în sistem online, după confirmarea a trei cazuri de COVID-19, la doi elevi şi un profesor. ‘În acest moment avem confirmaţi ca pozitivi doi elevi şi un profesor, iar decizia Consiliului de Administraţie a fost să suspendăm cursurile faţă în faţă şi să trecem, pentru toate clasele, la ore online. Suntem pregătiţi pentru acest sistem, toată şcoala având conturi pe Google Classrom. Este o eficienţă mai redusă, dar situaţiile speciale cer măsuri speciale. Am considerat că e mai bine să procedăm în acest fel, cu suspendarea cursurilor pentru două săptămâni’, a declarat luni, pentru AGERPRES, Mirel Mathyas, directorul Colegiului Tehnic API Zalău. O măsură similară a fost luată la Liceul Pedagogic ‘Gheorghe Şincai’ Zalău, directorul unităţii de învăţământ confirmând luni, pentru AGERPRES, decizia trecerii exclusiv în online a tuturor claselor, după confirmarea mai multor cazuri de coronavirus în trei clase diferite.

Sursa: AGERPRESS