AcasăStiri generaleSălaj: Metode inovative de predare pentru profesori de la liceele tehnice

Sălaj: Metode inovative de predare pentru profesori de la liceele tehnice

Profesori de la licee tehnice din Sălaj, Călăraşi şi Câmpina şi-au dezvoltat competenţe pe palierul digital şi au aprofundat metode noi de predare şi îmbunătăţire a relaţiei cu elevii, în cadrul proiectului Tech Teach League.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii luni, proiectul a fost propus şi finanţat de compania TenarisSilcotub şi implementat de ‘Şcoala de Valori’, o organizaţie non-guvernamentală specializată în educaţie. Programul s-a derulat pe parcursul anului şcolar 2020-2021.

Conform sursei citate, profesorii participanţi au înţeles şi utilizat avantajele lucrului în echipă în clasă cu elevii, în cancelarie cu colegii şi în întreaga şcoală cu toate părţile implicate pentru o performanţă mai bună la toate nivelurile. Ei au deprins şi aprofundat metode de învăţare adecvate elevilor din secolul XXI, care au ca ţintă directă atenţia şi implicarea activă a elevilor în actul educaţional, astfel încât, la absolvire, aceştia să aibă competenţe potrivite pentru piaţa forţei de muncă.

‘Vremurile se schimbă şi, odată cu vremurile, se schimbă şi generaţiile de elevi. Noi trebuie să stăpânim foarte bine didactica, pedagogia, metodele moderne şi clasice de predare, astfel încât să descoperim pasiunile şi calităţile fiecărui elev. Elementul care m-a surprins a fost abordarea temelor propuse, respectiv faptul că ne-a făcut să căutăm valoarea în fiecare elev şi să îi facem şi pe ei să înţeleagă acea valoare şi să-l ajutăm să-şi dezvolte pasiunile şi competenţele’, susţine, în comunicatul menţionat, Sandor Csatlos, profesor la Liceul Tehnologic ‘Octavian Goga’ Jibou.

Cadrele didactice au apreciat că printre cele mai folositoare aspecte învăţate în cadrul acestui proiect au fost utilizarea platformelor şi facilităţilor digitale, activităţile de învăţare în echipă şi colaborarea cu ceilalţi, a oferi şi primi feedback, a construi o dezbatere şi a corela teoria cu exemple cotidiene sau prin intermediul studiilor de caz.

‘Schimbarea, impactul şi îmbunătăţirea rezultatelor educaţiei tehnice se pot obţine doar prin acţiuni axate pe patru linii definitorii ale sistemului de educaţie: elevi, cadre didactice, curriculum şi dotări educaţionale. Programul Tech Teach League a fost creat pentru o cadrele didactice din liceele tehnice partenere din comunităţile noastre, cu scopul de a-i sprijini în procesul de predare online şi de a le oferi perspective noi asupra abordării tematicilor la clasă şi a relaţiei cu elevii’, afirmă Codruţa Hodrea, manager relaţii cu comunitatea TenarisSilcotub. AGERPRES / (AS – autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks