AcasăStiri generaleSălaj: S-a încheiat campania de vaccinare în centrele rezidenţiale din judeţ

Sălaj: S-a încheiat campania de vaccinare în centrele rezidenţiale din judeţ

Campania de de vaccinare anti-COVID-19 a rezidenţilor şi personalului din centrele rezidenţiale din Sălaj, începută în luna ianuarie, s-a încheiat vineri, după imunizarea a peste 1.100 de persoane.

Potrivit unei informări de presă a Instituţiei Prefectului Sălaj, campania s-a desfăşurat în 18 centre rezidenţiale, fiind vaccinate 1.166 persoane

‘Am început vaccinarea în centrele rezidenţiale din Sălaj pe data 17 ianuarie 2021. Am făcut imunizări într-un număr de 18 centre, atât publice cât şi private, acoperind, realizând vaccinarea rezidenţilor şi personalului propriu în proporţie de 98%. Am vaccinat un număr de 919 beneficiari din centrele rezidenţiale şi un număr de 247 de angajaţi – personal auxiliar, asistenţi medicali şi coordonatori. Aceste persoane au fost vaccinate cu ambele doze, deci la ora actuală am încheiat inclusiv rapelul. La ora actuală declarăm încheiată vaccinarea la nivelul centrelor rezidenţiale din judeţul Sălaj’, a precizat, potrivit sursei citate, medicul Csakvari Alexandru, coordonatorul echipei mobile de vaccinare.

Echipa mobilă a realizat, la nivelul judeţean, şi vaccinarea a 114 pacienţi dializaţi, a 288 de persoane din rândul profesorilor şi personalului auxiliar din învăţământ şi a 223 de medici, asistente şi personal auxiliar din cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. AGERPRES / (AS – redactor: Sebastian Olaru, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks