Acasă652Săptămâna Internaţională a Testării - ARAS: Testare gratuită şi anonimă pentru HIV...

Săptămâna Internaţională a Testării – ARAS: Testare gratuită şi anonimă pentru HIV şi hepatită C

Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) organizează, începând de luni, Săptămâna Internaţională a Testării, în cadrul căreia se oferă posibilitatea testării gratuite şi anonime pentru HIV şi hepatită C.

În perioada 21 – 24 noiembrie, doritorii se pot testa în centrele ARAS sau pot comanda gratuit unul dintre cele 800 de kituri pe care asociaţia le oferă în cadrul campaniei. Centrele ARAS sunt: Checkpoint ARAS Bucureşti 0751 01 05 39, Checkpoint ARAS Cluj 0751 11 10 17, Checkpoint ARAS Iaşi 0751 12 07 08, Centrul de Sănătate ARAS – 0740.303.744 (https://arasnet.ro/sit-testare-centre/).

Potrivit unui comunicat al ARAS transmis, luni, AGERPRES, între 21 şi 28 noiembrie, în întreaga lume, are loc Săptămâna Internaţională a Testării – SIT, iar Asociaţia Română Anti-SIDA, împreună cu alte 60 de organizaţii din domeniul SIDA şi al hepatitelor virale din 43 de ţări, organizează evenimente dedicate publicului larg.

‘În cadrul acestui eveniment anual de mobilizare internaţională, iniţiat de Coaliţia PLUS în 2020, ARAS îşi va intensifica eforturile de informare, sensibilizare, testare şi consiliere pentru HIV şi hepatită C, dar şi de advocacy pentru acces la servicii medicale şi sociale. Prin participarea la SIT, ARAS contribuie la rezolvarea problemelor cauzate de criza sanitară COVID-19 în ceea ce priveşte testarea şi accesul la servicii şi subliniază, încă o dată, importanţa recunoaşterii rolului indispensabil jucat de organizaţiile comunitare în asigurarea sănătăţii cetăţenilor’, se precizează în comunicat.

ARAS atrage atenţia că această a treia ediţie a SIT se desfăşoară într-un context ‘alarmant’, de scădere a numărului de teste, dar şi de creştere a numărului de cazuri noi de infecţie cu HIV în multe regiuni ale lumii, ‘provocate de diminuarea finanţărilor publice şi de lipsa de recunoaştere a actorilor comunitari’.

În plus, arată asociaţia, războiul din Ucraina şi alte crize umanitare de actualitate au scăzut şi mai mult interesul factorilor de decizie pentru sănătate şi servicii conexe.

În condiţiile în care, în România, serviciile medicale şi sociale suferă de lipsa ‘cronică’ de finanţare, ARAS cere factorilor de decizie naţionali şi internaţionali să pună prevenirea şi testarea în centrul priorităţilor sanitare, pentru a scădea rapid numărul noilor infectări; să recunoască rolul educatorilor între egali în oferta de servicii de îngrijire, prevenire şi testare, pentru a creşte calitatea vieţii persoanelor afectate; să integreze persoanele vulnerabile (în special tinerii, femeile, bărbaţii care fac sex cu bărbaţi, lucrătoarele sexual, persoanele transgender) în crearea şi implementarea activităţilor naţionale din domeniu, oferindu-le resursele necesare.

De asemenea, organizaţia pledează pentru intensificarea testării pentru HIV şi hepatite virale, pentru a acoperi întârzierea din ultimii doi ani; promovarea şi generalizarea accesului la autotestare, prin stabilirea unor preţuri accesibile pentru autoteste atât pentru publicul larg, cât şi pentru persoanele vulnerabile; promovarea şi susţinerea prevenirii combinate; asigurarea profilaxiei pre-expunere (PrEP) pentru persoanele care nu sunt infectate cu HIV şi îndrumarea celor care trăiesc cu HIV către servicii de îngrijire complexe şi constante; stimularea inovaţiei în prevenire, testare şi tratament şi stimularea capitalizării bunelor practici din cele trei domenii.

Conform comunicatului, în 2021, în cadrul Săptămânii Internaţionale a Testării, 39.202 persoane din întreaga lume au beneficiat de 42.083 teste (HIV, hepatită B, hepatită C, sifilis, diverse tipuri de cancer produse de virusul papiloma uman), în 37 de ţări.

ARAS a asigurat anul trecut accesul la testare HIV pentru 650 persoane din România, prin trimiterea gratuită de teste rapide la domiciliu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks