AcasăStiri generaleSatu Mare: Amenzi de peste 7.500 lei pentru administratorul unui local şi...

Satu Mare: Amenzi de peste 7.500 lei pentru administratorul unui local şi participanţii la un eveniment

Membrii unei familii din Stana au fost amendaţi de poliţişti cu peste 5.500 lei pentru o petrecere organizată într-un bar din localitate, administratorul localului fiind şi el sancţionat cu o amendă de 2.000 de lei şi pasibil cu suspendarea activităţii pentru trei luni. ‘Poliţiştii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Beltiug au stabilit faptul că, la data de 8 noiembrie, a avut loc un eveniment privat, într-un bar de pe raza localităţii Stana, la care au participat membrii unei familii. Astfel, poliţiştii au procedat la sancţionarea administratorului barului respectiv cu amendă în valoare de 2.000 de lei şi, de asemenea, au fost identificate alte 11 persoane, membri ai familiei administratorului barului şi acestea fiind sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare totală de peste 5.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală’, se arată într-o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare. Totodată, poliţiştii au înaintat o propunere către administraţia publica locală care a eliberat autorizaţia de funcţionare a societăţii comerciale depistate, în vederea suspendării activităţii acesteia pentru o perioada de 3 luni.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks