AcasăStiri generaleScena - în pandemie/Managerul Teatrului 'Prichindel'(Alba): Am încercat să ţin echipa echilibrată,...

Scena – în pandemie/Managerul Teatrului ‘Prichindel'(Alba): Am încercat să ţin echipa echilibrată, să avem tot timpul ceva de făcut

O investiţie mult aşteptată – reabilitarea şi extinderea sediului singurului teatru din judeţul Alba, Teatrul de Păpuşi ‘Prichindel’ din Alba Iulia -, care dispune de la sfârşitul lui 2019 de o sală de spectacole generoasă, dotată, printre altele, cu sisteme de sunet şi lumini performante, nu a putut fi fructificată pe deplin în 2020 odată cu izbucnirea pandemiei de coronavirus, de ea putându-se bucura doar actorii. Cu excepţia perioadei stării de urgenţă, actorii de la ‘Prichindel’ au venit, fizic, la repetiţii, preferând să joace cu mască de protecţie şi respectând distanţarea fizică decât să facă acest lucru fiecare de acasă, pe Zoom. De altfel, şi spectacolele sunt jucate live, pe scenă, fiind transmise pe Facebook în direct şi nu înregistrate. ‘Pentru mine, a contat foarte mult că actorii nu au avut probleme în a juca, adică noi am respectat toate condiţiile, ei au jucat tot timpul cu măşti, au păstrat distanţa şi atunci nu s-a întâmplat să avem repetiţii pe Zoom. (…). Pentru un actor este foarte importantă continuitatea pe scenă. Să-l opreşti luni de zile să joace ar fi fost foarte rău pentru ei’, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Teatrului din Alba Iulia, Ioana Bogăţan, ea însăşi actor la bază. Ea a subliniat că toate spectacolele transmise pe pagina de Facebook a Teatrului sunt jucate live. ‘Toate spectacolele care se văd pe Facebook noi le jucăm efectiv live. Suntem live, am reuşit să ne achiziţionăm o cameră de filmat, care ne face transmisia direct pe Facebook. Actorii efectiv vin la sediu, joacă, cu toată echipa, tehnică, lumini, sunet, doar că nu au publicul în faţă. Asta face sau nu face diferenţa. Dar o face …. Eu am încercat să îmi ţin toată echipa echilibrată, să avem tot timpul ceva de făcut, proiecte peste proiecte, tocmai ca să nu stăm să ne gândim în ce perioadă suntem şi să mergem înainte, cu speranţa că vom avea şi publicul acela în sală’, a explicat Ioana Bogăţan. Bucuria actorilor a fost că au putut, în vară, să joace în aer liber, în faţa spectatorilor, teatrul dispunând de logistica necesară – o scenă mobilă. ‘Am colaborat şi cu Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’, având şi ei, la rândul lor, o scenă mobilă mai mare, pe care am jucat în Piaţa Cetăţii în luna iunie, iar apoi am trecut în curtea teatrului -, unde am mers cu un proiect intitulat ‘La teatru cu familia şi prietenii’, în care ne-am dorit ca o familie cu copii să vină cu prietenii copiilor în curtea teatrului – şi acolo am jucat până a ţinut vremea cu noi, până aproape de final de octombrie. Nu toate teatrele din ţară au avut aceste posibilităţi şi noi ne-am bucurat pentru faptul că le-am avut’, a spus managerul. Ioana Bogăţan a adăugat că proiectul, desfăşurat cu păstrarea tuturor măsurilor sanitare, cu purtarea măştii de protecţie de spectatori şi de actori, a prins foarte bine, lumea demonstrând că îşi doreşte să vină să vadă spectacole de teatru. Din cauza pandemiei, cel mai aşteptat eveniment cultural al anului – Festivalul Internaţional de Teatru ‘Poveşti’, organizat de ‘Prichindel’ şi de Consiliul Judeţean (CJ) Alba, nu a mai putut să se desfăşoare. ‘Ediţia de anul trecut (cea de-a 15-a – n.r.) a Festivalului Internaţional de Teatru ‘Poveşti’ s-a anulat. Ea era programată pe luna mai. Aveam deja programul făcut, toate trupele erau aproape de semnarea contractelor, dar, având în vedere pandemia (…), evident că am anulat această ediţie de festival. Şi nici nu am mers pe ideea de a-l face online. Eu, totuşi, cred că teatrul este în combinaţie cu publicul şi unul fără altul se poate, am realizat în această perioadă că se poate, dar ne lipseşte foarte mult şi atunci am preferat ca ediţia de anul trecut să o anulăm şi să nu o facem online’, a arătat Ioana Bogăţan. Ea şi-ar dori ca festivalul să aibă loc în acest an. ‘O să-l mutăm un pic mai spre vară, asta îmi doresc eu, deocamdată suntem în discuţii. Undeva la final de iunie – început de iulie, să facem un hibrid, o combinaţie, cu spectacole înăuntru şi în afară. În cazul în care se vor închide iar sălile, să avem măcar spectacole pentru afară, iar dacă se vor închide şi afară şi înăuntru, evident că el se va anula. Dar de gândit, el este pe jumătate gândit’, a dezvăluit Bogăţan. Aceasta a explicat că, în noul context, este deja un exerciţiu, şi în teatrele dramatice şi în teatrele pentru copii, să se joace în aer liber, prin readaptarea spectacolelor. ‘Noi suntem teatre în care majoritatea repertoriilor şi spectacolelor din repertoriu sunt pentru săli. Şi atunci toţi au avut acest exerciţiu de a juca afară şi să-şi readapteze spectacolele şi atunci, cumva, există teatre dramatice care au jucat afară anul trecut şi atunci pot veni cu spectacole şi la Alba Iulia, dacă reuşim să facem această ediţie de festival’, a mai spus aceasta. În ceea ce priveşte activitatea teatrului, în continuare programele sunt făcute de la o săptămână la cealaltă. ‘Nu putem să le facem pe luni, cum le făceam de obicei, pentru că nu ştim niciodată ce se schimbă. Acum sperăm că, poate, din 8 februarie, dacă se deschid şcolile, să putem să invităm o clasă, doar, să nu combinăm copiii din mai multe clase, exclus din mai multe şcoli’, a arătat Ioana Bogăţan. Nu se va renunţa nici la proiectele în online. ‘Sunt proiecte care au prins foarte bine, cum este ‘Lecţia de teatru’. A ‘ajuns’ în oraşe ca Cernavodă, Târgovişte, în sate din Dâmboviţa. Ce facem acum sunt direct către clase şi către cadre didactice. Am avut şi individual. Au intrat copii şi din Londra, din Franţa, din Bucureşti. A prins foarte bine şi mergem în continuare cu el. Lecţiile sunt coordonate de actriţele teatrului’, a menţionat managerul Teatrului ‘Prichindel’. La ‘Lecţia de teatru’, copiii pot învăţa cum să interpreteze un rol, despre tipurile de păpuşi şi mânuirea lor, cum să confecţioneze măşti sau personaje, dicţie şi vorbire expresivă, dar şi cum să se comporte ca spectator. ‘Cam aşa văd viitorul, din aproape în aproape. (…). Noi ne-am găsit utilitatea prin feedback-ul pe care l-am avut de la spectatorii noştri, atât online, cât şi cei care au venit când am jucat afară. (…). Perspectiva e şi bună, şi rea. Cred că online-ul se va dezvolta foarte mult. Chiar mă gândesc că în momentul în care vom începe să jucăm cu public, pentru că în prima perioadă, clar, că va fi tot cu public puţin, în continuare să se transmită pe Facebook ceea ce se întâmplă în sală. (…). Pot să te vadă şi copii din alte localităţi care, poate, nu au reuşit să vină vreodată la teatru. Încercăm, adaptăm. Avem în plan şi două premiere anul acesta. (…) Ne-am făcut şi un plan pe termen lung. Vizualizez tot anul cu premiere şi cu acest festival care eu îmi doresc să se întâmple. Îmi doresc să vină spectatorii’, a conchis actriţa. Înfiinţat în septembrie 1952 de către Ministerul Culturii ca teatru de păpuşi profesionist, cu personalitate juridică, ‘Prichindel’ aparţine de Consiliul Judeţean Alba din anul 1995.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks