AcasăStiri generaleSecretarul de stat în MApN Simona Cojocaru - decorată de ambasadoarea Franţei

Secretarul de stat în MApN Simona Cojocaru – decorată de ambasadoarea Franţei

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale din MApN, Simona Cojocaru, a primit luni, de la ambasadoarea Franţei, însemnele de Cavaler al Ordinului Naţional al Meritului.

Distincţia i-a fost conferită oficialului român într-o ceremonie care a avut loc la Reşedinţa Franţei, în prezenţa ministrului Apărării, Vasile Dîncu, şi a generalului Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării.

Ambasadoarea Republicii Franceze în România, Laurence Auer, a apreciat implicarea secretarului de stat român în favoarea dialogului bilateral, dar şi în cadrul organismelor internaţionale.

‘Sunteţi unul dintre reprezentanţii autorităţilor române care, de ani de zile, s-a implicat extrem de mult în favoarea dialogului strategic dintre ţările noastre, pe durata Preşedinţiei române a Uniunii Europene, a dialogului bilateral dintre ministerele Apărării francez şi român şi în cadrul organismelor internaţionale. Datorită responsabilităţilor dumneavoastră în proiectarea politicii de apărare şi securitate, prin cunoaşterea dimensiunilor multilateralismului, sunteţi persoana care a ştiut să facă legătura între politica României în NATO şi dezvoltarea politicii externe şi de securitate europeană. Pentru toate acestea, Franţa vă este recunoscătoare şi vă exprim astăzi recunoştinţa Guvernului francez’, a afirmat ambasadoarea Laurence Auer, în discursul său, conform unui comunicat de presă.

La rândul său, secretarul de stat în MApN Simona Cojocaru a subliniat excelenta cooperare franco-română din domeniul apărării, declarându-se onorată de distincţia ce i-a fost conferită, mai arată sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks