AcasăStiri generaleSector 1: ADP va începe din septembrie execuţia a 100 de limitatoare...

Sector 1: ADP va începe din septembrie execuţia a 100 de limitatoare de viteză din mixtură asfaltică

ADP Sector 1 va începe, din septembrie, execuţia a 100 de limitatoare de viteză din mixtură asfaltică, a anunţat, vineri, primarul Clotilde Armand.

‘Experţii Brigăzii de Poliţie Rutieră şi cei din Comisia Tehnică de Circulaţie din Primăria Capitalei au avizat ieri montarea limitatoarelor de viteză din mixtură asfaltică din Sectorul 1. Este o premieră în Bucureşti, avizul a fost dat la solicitarea noastră, după ce anul trecut am demarat un proiect pilot de amplasare a acestor limitatoare de viteză pe şase străzi. Specialiştii au monitorizat aceste locaţii, timp de mai multe luni, şi au constatat că elementele de siguranţă rutieră pentru reducerea vitezei şi-au atins scopul, în condiţii normale de desfăşurare a traficului, fără evenimente rutiere. Aşteptam acest aviz pentru a implementa acest proiect la nivelul întregului sector. ADP Sector 1 va demara, începând din luna septembrie, execuţia a 100 limitatoare de viteză din mixtură asfaltică’, a scris Armand, pe Facebook.

Potrivit acesteia, prioritate au străzile pe care sunt situate şcoli şi unde există solicitări de la cetăţeni.

Clotilde Armand a precizat că aceste limitatoare de viteză din mixtură asfaltică au o durată de exploatare mai mare faţă de cele din cauciuc şi, de asemenea, sunt mai puţin costisitoare. Ea a adăugat că lucrările vor continua până la înlocuirea totală a limitatoarelor de viteză din cauciuc.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks