AcasăStiri generaleSector 6: 150 de chioşcuri pentru comercializarea florilor şi presei; valoarea investiţiei...

Sector 6: 150 de chioşcuri pentru comercializarea florilor şi presei; valoarea investiţiei – 13 milioane de lei

Un număr de 75 de chioşcuri pentru vânzarea florilor şi alte 75 pentru vânzarea ziarelor urmează să fie amplasate în Sectorul 6, investiţia fiind de peste 13 milioane de lei, potrivit unei hotărâri aprobate în şedinţa de miercuri a Consiliul Local, cu 18 voturi ‘pentru’ şi nouă ‘împotrivă’.

Consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea şi amplasarea unui număr de 150 de construcţii provizorii pentru comercializarea florilor şi a presei.

În referatul de aprobare este invocată nevoia de îmbunătăţire a aspectului estetic al chioşcurilor de pe raza Sectorului 6.

‘Prin implementarea acestui proiect de uniformizare a unităţilor de vânzare presă şi flori se va realiza o cosmetizare a domeniului public al municipiului Bucureşti de pe raza Sectorului 6’, se explică în referat.

Sunt prevăzute cheltuieli totale de 13.105.523 lei, TVA inclus. Un chioşc va avea o suprafaţă construită la sol de 8,07 mp, o suprafaţă utilă de 6,67 mp şi o înălţime de 2,58 metri. Durata estimată de realizare a investiţiei este de doi ani.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks