AcasăStiri RegionaleSectorul 2: Mașinile abandonate, ridicate și depozitate pe o platformă betonată

Sectorul 2: Mașinile abandonate, ridicate și depozitate pe o platformă betonată

Autoturismele abandonate în Sectorul 2 urmează să fie depozitate pe o platformă betonată de 4.000 de metri pătraţi, situată pe B-dul Biruinţei nr. 147 – 149, din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov. 

Platforma betonată reprezintă doar o secţiune dintr-un imobil mai mare, cu o suprafaţă totală de 45.000 de metri pătraţi, teren folosit de Administraţia Domeniului Public (ADP) Sector 2 pentru producţia de flori şi arbuşti. 

Pentru ca această platformă betonată de 4.000 metri pătraţi să poată fi folosită pentru depozitarea maşinilor este necesară schimbarea destinației imobilului, o acţiune care este posibilă doar cu acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

În acest sens, în ultima şedinţă de Consiliu Local a fost aprobat proiectul de hotărâre privind solicitarea acestui acord.

Totodată, Primăria Sectorului 2 urmează să încheie un protocol de colaborare cu Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), prin care va permite sectiilor de poliţie din sector să depoziteze temporar un număr de maximum 20 de maşini aflate sub sechestru judiciar. 

Aceste maşini aflate în curs de confiscare vor putea fi depozitate temporar pe o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, din platforma betonată de 4.000 de mp. 

Protocolul de colaborare va fi încheiat pentru o perioadă de 2 ani, cu posibilitate de prelungire.

The post Sectorul 2: Mașinile abandonate, ridicate și depozitate pe o platformă betonată appeared first on News Bucuresti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks